2023 a fost un an al războiului. Cele din urmă zile ale sale sunt marcate de acest avans al barbariei: pentru Rusia, Iran sau Hamas, condiţia naturală a existenţei lor politice este violenţa. Ţinta lor este instaurarea unei noi ordini globale.Pe acest drum toate sacrificiile sunt acceptabile. Ura şi resentimentul hrănesc voinţa de a duce mai departe războaiele lor.2023 nu a făcut decât să reconfirme relaţia clasică dintre războaiele moderne şi ideologiile care seduc şi înregimentează conştiinţe. Pogromul instigat de Iran, prin intermediul Hamas, este cazul limită ce ilustrează, prin ferocitatea sa, supravieţuirea antisemitismului. Scopul ultim al actului din 7 octombrie 2023 a fost acela de a reafirma, încă o dată, voinţa de a extermina un întreg popor, cel evreu. Cât despre orbirea partizană a celor care au evocat suferinţele civililor din Gaza, abstracţie făcând de oroarea la care aceştia fuseseră complici, ea este un alt semn al vremurilor noastre. Universităţile americane au devenit, prin vocile lor instituţionale, laboratoarele în care se creează ingredientele acestui nou antisemitism. Demonii secolului XX nu sunt cu adevărat adormiţi: progresismul radical le acordă, în numele justiţiei sociale globale, o nouă onorabilitatea intelectuală. În Ucraina agresiunea rusă nu a încetat, iar perspectivele viitorului sunt dominate de acelaşi spectacol al distrugerii şi al crimei. Anesteziată de tiranie şi sedusă de naţionalismul primitiv, naţiunea rusă, în majoritatea ei, alege să sprijine regimul care are ca obiectiv asumat reconstituirea unui imperiu niciodată defunct cu adevărat.Atacurile din aceste zile, ca şi declaraţiile oficialilor ruşi, clarifică şi statutul unei posibile păci pe care Rusia ar fi pregătită să o încheie. O asemenea pace ar însemna nu doar dezmembrarea Ucrainei, ci şi evacuarea prezenţei occidentale din spaţiul central şi est-european. Pentru Federaţia Rusă, ţările noastre sunt spaţiul vital pe care îl reclamă în numele garanţiilor de securitate. Imperiul intern are nevoie de un imperiu extern, ca şi în vremea sovietică. Războiul pe care Rusia îl duce în Ucraina este, în acestă lectură hrănită de paranoia oficială, un război de apărare al graniţelor ameninţate de avansul Vestului global. Despotismul de la Kremlin este pe cale să pună în scenă o nouă potemkiniadă electorală. Preşedinţia pe viaţă a lui Vladimir Putin este o realitatea pregătită meticulos. Mobilizării militare îi corespunde acest nou totalitarism. Rusia este o vastă cazarmă peste care tronează imaginea părintelui venerat. Stalinizarea este expresia acestei tragice derive colective. Pacea rusă, în condiţiile dictate de tirania moscovită, ar echivala cu acceptarea unui nou jug sovietic. Imperialismul este patologia politică cu care naţiunea rusă în proporţii de masă, pare să se identifice. Actele criminale din Ucraina sunt transcrierea unei viziuni despre lume, asumată de un întreg popor. Tăcerea şi laşitatea sufocă Rusia: agresiunea este singurul mod de a fi al statului condus de Putin. Vocilor perfide ce predică pacea ruşinoasă avem datoria de a le contrapune luciditatea şi patriotismul. Existenţa libertăţii în Europa centrală şi de est este posibilă doar prin îndiguirea Rusiei. Pacea poate fi, prin consecinţele ei abjecte, mai teribilă decât războiul însuşi. Rezistenţa înseamnă asumarea curajului duratei. Anul 2023 a fost un al războiului, iar lecţia sa este cât se poate de limpede. Păcile născute din barbarie nu sunt păci, ci doar recompensări ale agresorului. _ Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
