Fost premier şi preşedinte al Albaniei, plasat în arest la domiciliu în cadrul unei anchete de corupţie

Spread the love

Un tribunal din Albania a ordonat sâmbătă ca fostul preşedinte şi prim-ministru Sali Berisha să fie plasat în arest la domiciliu, în urma unor acuzaţii de corupţie legate de perioada în care a fost în funcţie, relatează News.ro citând agenția Reuters.Berisha nu are voie să părăsească ţara, a precizat avocatul acestuia, Genc Gjokutaj, care a anunţat că clientul său va face apel la această decizie a instanţei.Procurorii îl acuză pe Sali Berisha, în vârstă de 79 de ani, că şi-a folosit influenţa în calitate de premier între 2005 şi 2009 pentru a-l favoriza pe soţul fiicei sale în privatizarea unui teren de stat. Procuratura încă nu a prezentat rechizitoriul final.Berisha conduce în prezent cel mai mare partid de opoziţie din Albania, Partidul Democrat, şi îl acuză pe actualul prim-ministru Edi Rama că a ordonat un atac politic pentru a reduce opoziţia la tăcere. El neagă orice abatere.Berisha a fost preşedinte al Albaniei între 1992 şi 1997, după prăbuşirea tumultoasă a comunismului în această ţară săracă din sud-vestul Balcanilor, şi apoi prim-ministru între 2005 şi 2013.În 2021, SUA au interzis intrarea în ţară a lui Sali Berisha şi a familiei sale, Departamentul de Stat acuzându-l că, în perioada în care a fost prim-ministru, a fost implicat în „acte de corupţie”, folosindu-şi puterea în interes propriu şi pentru a-şi îmbogăţi rudele şi aliaţii politici.

Lasă un răspuns