Traficul va fi oprit în reprize de aproximativ 20 de minute în zona cascadei Lotrișor din județul Vâlcea, pentru lucrări de protecție a versanților.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției, lucrările se vor desfășura în prima etapă pe sectorul kilometric 201+215 metri – 201+320 metri.
Circulația va fi dirijată de piloți de trafic.
Programul de desfășurare a lucrărilor este de luni până joi și sâmbăta între orele 7:00 și 18:00, iar vinerea între orele 7:00 și 14:00.
Polițiștii rutieri recomandă șoferilor să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de trafic și de drum și să evite depășirea coloanelor de autovehicule.
