Franța: Atac cu cuțitul la Bordeaux: un mort și un rănit / Atacatorul a fost ucis de poliție

Spread the love

Un bărbat suspectat că a înjunghiat miercuri seară cel puțin două persoane, dintre care una mortal, într-o zonă aglomerată din Bordeaux (vestul Franței), a fost ucis de polițiști în timp ce încerca să fugă, relatează AFP citând surse din cadrul poliției.

Motivul atacului cu cuțitul și identitatea agresorului nu sunt deocamdată cunoscute, au declarat sursele din poliției.

Acestea au precizat că agresiunea a avut loc cu puțin timp înainte de ora 20.

00, în zonă foarte frecventată Miroir d’Eau (Oglinda de apă) de pe cheiul fluviului Garonne.

Mașini de poliție și de intervenție au sosit la fața locului, în timp ce nu departe de zona respectivă numeroși oameni urmăreau în baruri meciul Paris SG – Barcelona din Liga Campionilor, a observat un fotograf al AFP.

Potrivit unei surse din cadrul poliției, citată de AFP; nu există „nicio conotație teroristă în acest moment”, iar „ipoteza unei încăierări dintr-un motiv necunoscut pare să fie privilegiată, cu toată prudența necesară”.

Atenție, imagini cu impact!🇫🇷 : Moment de la neutralisation de l’assaillant par la police à Bordeaux.

#Bordeaux pic.

twitter.

com/YWzIv2I6th

Lasă un răspuns