Iga Swiatek a fost pusă la grea încercare în turul doi de la Australian Open 2024, dar lidera ierarhiei WTA a pus în scenă o revenire spectaculoasă în setul decisiv al meciului cu americanca Danielle Collins și a obținut calificarea în runda următoare.>> O finalistă de Grand Slam și-a anunțat retragerea din tenis la 30 de aniPrincipală favorită a competiției de la Melbourne, Iga câștigase categoric două dintre ultimele partide cu sportiva din SUA (6-1, 6-0), dar a avut parte de un meci mult mai dificil pe Rod Laver Arena.Swiatek s-a impus cu emoții în primul set (6-4, de la 1-3), dar a pierdut clar setul secund (6-3 pentru Collins) și americanca a condus cu două break-uri în setul decisiv (4-1).Au urmat cinci game-uri câștigate la rând de Iga Swiatek, care a obținut victoria după aproape trei ore de joc, scor 6-4, 3-6, 6-4.„Doamne! Nici nu știu cum am reușit.
Sincer, mă vedeam deja la aeroport.
Danielle a jucat perfect, dar știam că e greu ca cineva să păstreze acel nivel.
Am așteptat să apară erorile.
Sunt foarte mândră de mine pentru că nu a fost deloc ușor.
Am luptat pentru fiecare minge.
Nu aveam nicio idee cum să reacționez în fața loviturilor ei”- Iga Swiatek.>> Surpriza zilei la Australian Open 2024 – Finalista de la Turneul Campioanelor, învinsă clar în turul doiDe știut:Sursă video: EurosportAustralian Open 2024 are loc în perioada 14-28 ianuarie.
Campionii en-titre de la simplu sunt Novak Djokovic și Aryna Sabalenka.