Ministerul de Interne, condus de liberalul Cătălin Predoiu, și-a dat seama că plata pensiilor militare de stat depășește 633,8 milioane de lei în luna ianuarie 2024, sumă estimată și aprobată de Guvern la finele lunii decembrie a anului trecut.
Drept urmare, MAI cere suplimentarea limitei de credite bugetare și de angajament aprobată pentru luna ianuarie 2024, potrivit unui Memorandum aflat pe agenda de joi a Guvernului.Ministerul de Interne amintește că în ședința de Guvern din data de 28 decembrie 2023 s-a aprobat Memorandum-ul cu tema „Stabilirea limitelor de credite bugetare și credite de angajament pe luna ianuarie 2024”.
„La Titlul IX „Asistență socială”, limita solicitată de Ministerul Afacerilor Interne în sumă de 650.000 mii lei a fost aprobată integral.
Din această sumă, 633.800 mii lei reprezintă necesarul estimat pentru pentru plata pensiilor militare de stat în luna ianuarie 2024.
Având în vedere: pentru plata integrală a drepturilor de pensie în luna ianuarie 2024 se impune suplimentarea limitei de credite bugetare și de angajament aprobată pentru luna ianuarie 2024 la Titlul IX ‘Asistență socială’”, se arată în Memorandum.