Peste 7 milioane de euro, din impozitul pe venit, alocate primăriilor din județul Cluj. Alin Tișe: „Fondurile contribuie la susținerea proiectelor realizate în beneficiul clujenilor”.

Spread the love

  Joi, Consiliul Județean Cluj a aprobat repartizarea către primăriile din județ a sumei de 36.829.000 de lei corespunzătoare cotelor defalcate din impozitul pe venit în anul 2024. Banii se repartizează unităţilor administrativ-teritoriale pentru susţinerea dezvoltarii locale, infrastructurii care necesită cofinanţare locală şi pentru cheltuieli de funcţionare care nu pot fi finanţate din venituri proprii. „Fondurile alocate contribuie la susținerea unor inițiative și proiecte în beneficiul clujenilor și la asigurarea infrastructurii necesare pentru derularea activității de zi cu zi. Continuăm să sprijinim autoritățile locale pentru materializarea investițiilor care vizează creșterea calității vieții locuitorilor din județ”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.Proiectul de hotărâre a fost aprobat, joi, de consilierii județeni. Astfel, comuna Florești, municipiile Turda, Câmpia Turzii, Dej, Gherla și orașul Huedin beneficiază de câte 500.000 lei în baza sumelor repartizate din cotele defalcate pe venit. De asemenea, alte comune și localități din județul Cluj beneficiază de alocări consistente.Fondurile sunt destinate susţinerii programelor de dezvoltare locală, programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum și cheltuielilor de funcționare care, în mod justificat, nu pot fi finanțate din veniturile proprii și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.Citiți monitorulcj.ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.ro

Lasă un răspuns