Misiunea Peregrine nu are „nicio şansă” pentru aselenizare, după ce nava a avut o scurgere de combustibil în primele ore ale călătoriei sale în spaţiu, a declarat marţi compania, citată de Reuters.Sursa foto: AP Au mai rămas 40 de ore de combustibil pe modulul de aterizare, care îi va permite să funcţioneze „ca o navă spaţială”, iar inginerii stabilesc care va fi noua sa misiune pe orbită, a precizat firma de robotică spaţială. „Echipa continuă să lucreze pentru a găsi modalităţi de a prelungi durata de viaţă operaţională a lui Peregrine”, a spus compania, adăugând că inginerii primesc date şi testează operaţiunile de zbor în spaţiu pentru componentele şi software-ul legate de următoarea sa misiune de aselenizare. Vezi mai multe articole din categoria tehnologie Aparatul de 1,2 tone a fost lansat de la Cape Canaveral, Florida cu ajutorul unei rachete. Iniţial, misiunea prevedea aselenizarea în emisfera nordică a Lunii la sfârşitul lui februarie. Peregrine a avut probleme imediat după ce s-a desprins de vârful rachetei de lansare. Inginerii au observat că aparatul nu reuşea să-şi menţină panourile solare în direcţia Soarelui pentru a-şi încărca bateria. Specialiştii au stabilit că de vină este o scurgere majoră la sistemul de propulsie. Pentru a menţine traseul corect în zbor, propulsoarele lui Peregrine trebuie să lucreze în plus, consumând mai mult combustibil. Misiunea Peregrine, dezvoltată de compania privată de zboruri spaţiale Astrobotic şi finanţată parţial de NASA, a fost lansată luni de la Cape Canaveral din Florida. Nava are la bord 21 de pachete care ar fi trebuit să ajungă pe Lună. Acolo, robotul ar fi trebuit să efectueze diferite cercetări. De asemenea, misiunea a fost considerată o etapă importantă pentru programul Artemis, care îşi propune să ducă oamenii din nou pe suprafaţa lunară înainte de sfârşitul anului 2030.