Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) avertizează că o femeie este ucisă la fiecare zece minute pe glob.
Cel puţin 85.
000 de femei şi fete au fost ucise intenţionat în întreaga lume în 2023, majoritatea de către rude, potrivit datelor publicate luni, 25 noiembrie, de ONU, „un nivel alarmant” al unor crime care ar putea fi totuşi „evitate”, scrie Agerpres, care citează AFP.
Potrivit raportului, „casa rămâne cel mai periculos loc” pentru femei, 60% dintre ele fiind victimele „soţului sau ale altor membri ai familiei”.
Aceasta înseamnă 140 de victime zilnic sau o femeie la fiecare zece minute.
Pe continentul american şi în Europa, feminicidele sunt comise în principal de partener, în timp ce în restul lumii, cel mai des implicaţi sunt membrii familiei.
Numeroase victime au raportat violenţă fizică, sexuală sau psihologică înaintea uciderii lor, conform datelor disponibile în anumite ţări, inclusiv în Franţa.
„Ceea ce sugerează că multe crime ar fi putut fi evitate”, subliniază studiul, de exemplu prin „ordine judecătoreşti”.
În 2023, polițiștii au intevenit la peste 100.
000 de cazuri de violenţă domestică sesizate.
Tot anul trecut, polițiștii au emis peste 13.
000 de ordine de protecţie provizorii.
În total, numărul faptelor penale din sfera violenţei domestice a fost anul trecut de 57.
851 de infracţiuni, în creştere cu 4,8% faţă de anul 2022.
Cele mai multe fapte, 35.
897, au fost de loviri sau alte violenţe.
În Cluj, de la peste 1.
200 de cazuri înregistrate cu doi ani în urmă, violența în familie număra anul trecut deja 2.
000 de cazuri.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsFoto: Depositphotos.
comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro