La începutul acestui an a fost adoptată Legea 431/2003 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaționale și a grupurilor naționale de mari dimensiuni (Legea), care transpune Directiva Europeană în acest sens.
Legea se referă la implementarea regulilor “Pillar 2” prin introducerea unui impozit minim global pe profit de 15%.
Pillar 2 reprezintă unul din cei doi piloni (“Pillar 1” și “Pillar 2”) ai planului de acțiune BEPS (Base Erosion and Profit Shifting).
Pillar 1 urmărește revoluționarea principiului existent de alocare a profiturilor (principiul valorii de piață) pentru economia digitală.
Pillar 2 își propune să creeze un sistem de taxare internațională stabil, prin prevenirea mutării profitului și a evitării plății impozitelor de către întreprinderile multinaționale (MNE).
Scopul este acela de a asigura ca MNE plătesc o cotă minimă de impozit în statele în care sunt prezente, astfel încât să se evite mutarea profiturilor în așa-numitele “paradisuri fiscale”.
Implementarea Pillar 2 ar putea schimba dinamica MNE-urilor, reprezentând imboldul, pe de o parte, pentru a regândi anumite aranjamente la nivelul Grupului, și, pe de altă parte, pentru a implementa o politică solidă de stabilire a prețurilor de transfer.
Citește continuarea articolului pe blogul PwC RomâniaArticol semnat de Ala Popa, Senior Manager și Daria Popa, Senior ConsultantArticol susținut de PwC România