Cluj-Napoca se pregătește să devină centrul unei dezbateri esențiale pentru viitorul culturii de noapte din România.
Lights On România invită pe cât mai mulți oameni, sâmbătă, 23 noiembrie, la Culture of Nightlife Conference care va avea loc la Casa Universitarilor de pe strada Emmanuel de Martonne, de la ora 21:00.
„Ediția de anul acesta al festivalului de lumini Lights On vine cu o componentă în premieră pentru Cluj-Napoca, o componentă dedicată vieții de noapte.
Am realizat că un festival de lumină este prin excelență un eveniment care tratează noaptea într-o manieră specială.
El se poate manifesta fără îngrădiri de care alte evenimente se lovesc, astfel încât publicul poate ieși la ore târzii din noapte și se poate bucura de instalațiile de lumină fără ca ele să pună în pericol liniștea sau somnul celorlalți locuitori.
Pornind de la această constatare ne-am întrebat care sunt alte exemple de evenimente care pot parcurge același traseu și care pot funcționa în același perimetru și am ajuns la concluzia că avem nevoie de ajutor din afară, de la oameni cu mai multă experiență.
De aceea, în cadrul componentei MidnightCulture, componentă care tratează viața de noapte în cadrul Lights On avem și o conferință la care am invitat specialiști la nivel global (…) Prin tot ceea ce facem în cadrul proiectelor Asociației Daisler, ne străduim să aducem la viață spații urbane, să le dăm noi valențe și să bucurăm comunitatea.
Lights On Midnight Culture nu este doar un proiect artistic, ci o platformă de schimb cultural între orașe din două colțuri ale Europei, care subliniază importanța colaborărilor internaționale și a legăturilor între culturi.
Este un prilej de a descoperi noi perspective, de aduce inspirație în zona culturală clujeană, în special pentru evenimentele care se întâmplă după lăsarea serii”, a declarat Andi Daiszler, fondatorul Lights On.
La Cluj va fi prezent și „primarul de noapte” al orașului Amsterdam (Night Mayor of Amsterdam), Freek Wallagh.
Poet, activist și pictor cu un talent remarcabil în a surprinde esența vieții orașului său natal, Freek și-a început cariera la vârsta de doar 15 ani în celebrul Red Light District.
Wallagh scrie cu pasiune despre comunitățile și indivizii care definesc Amsterdamul, de la drag queens și activiști, la lucrători sexuali, artiști și persoanele fără adăpost, el funcționează ca un istoric emoțional, documentând viețile și provocările celor de la marginea societății.
Așa cum îi spune și titlul, Freek Wallagh nu e primarul care se trezește odată cu prima rază de soare, ci cel care veghează asupra vieții nocturne a orașului.
Cu o viziune clară și determinare, el și-a asumat responsabilitatea de a face ca Amsterdamul să fie un loc sigur, vibrant și incluziv pe timp de noapte.
„Este prima dată când vin în Cluj, însă nu prima când vin în România și mă bucur să fiu prezent acum aici.
Un primar de noapte face multe lucruri.
Viața de noapte îi ajută pe mulți locuitori să se conecteze între ei, să socializeze.
Oamenii care trăiesc sau lucrează noaptea vorbesc adesea un limbaj diferit de al celor din politică și din administrația orașului.
E necesar să fie cineva care să ne reprezinte interesele.
Este important ca viața de noapte a orașelor să fie mai sigură, mai incluzivă, mai experimentală.
O parte din motivul pentru care facem ceea ce facem este că noi credem că noaptea serviciile care ne sunt oferite nu sunt la fel de bune ca cele din timpul zilei”, a declarat Freek Wallagh.
Din proiectul Midnight Culture vor face parte, de exemplu, instalația de lumină Portal creată de artistul Dani Popescu.
Această lucrare impresionantă, un tunel de oglindă cu sute de fire de fibră optică, va aduce publicului o experiență tactilă și vizuală fascinantă.
Portal va deveni un punct de atracție pe strada Mihail Kogălniceanu, invitând vizitatorii să pătrundă într-o lume magică.
Alături de Dani Popescu, vor fi prezentate și lucrările artiștilor Simen Langerland, Finn Mulder, Miruna Copăcel, iar experții culturali Shachar Fishbain și Andi Daiszler vor susține intervenții punctuale pentru diseminarea experienței către participanții preocupați de tot ceea ce înseamnă cultura vieții de noapte.
Proiectul Midnight Culture este derulat de către Asociația Daisler, în parteneriat cu Zebel Design Fishbain din Norvegia.
„Scopul nostru este să conectăm orașele prin artă.
Realizăm activități și încercăm să găsim o cale prin care putem comunica și crea punți între oameni.
Consider că munca mea și a lui Andi este aceea de a da artiștilor un loc unde să se exprime liberi și să realizeze proiecte fără reguli”, a declarat Shachar Fishbain.
Invitații care vor participa la conferință:Participanții vor avea ocazia să descopere bune practici din alte orașe europene și să participe la dezbateri care vizează consolidarea unei culturi noi, benefice pentru întreaga comunitate.
Festivalul de instalații de lumini Lights On începe sâmbătă, 23 noiembrie, la Cluj-Napoca și se desfășoară până în data de 8 decembrie, perioadă în care spectatorii se vor putea bucura de noi concepte vizuale, dar și de atracții consacrate.
Anul acesta, magia sărbătorilor capătă o nouă dimensiune printr-o selecție impresionantă de peste 10 instalații de artă contemporană ce vor transforma un colț din centrul municipiului Cluj-Napoca într-un loc de poveste, plin de farmec și creativitate.
Cea de-a șaptea ediție Lights On Romania, cu tema The Other Christmas Market, va fi deschisă publicului între 23 noiembrie și 8 decembrie în Cluj-Napoca, în arealul cuprins dintre străzile Mihail Kogălniceanu și Emmanuel de Martonne.
Accesul publicului este, ca de fiecare dată, gratuit.
Toate instalațiile vor vorbi despre Celălalt Târg de Crăciun, tema acestei ediții, dar vor încuraja și o reflecție profundă asupra celor mai actuale subiecte.
Artiști din România, Austria, Italia, Norvegia, Marea Britanie sau Franța vor spune povești prin operele expuse.
Printre atracțiile ediției se numără una dintre cele mai spectaculoase transformări realizate de arhitectul-artist Jacques Rival, având la bază statuia „Spectrul” a românului Ciprian Mureșan.
I love you este cel mai mare glob de zăpadă pe care l-a văzut România, o instalație de lumină care dă un sens complet diferit unei statui reale, o premieră pentru țara noastră.
După Sydney, Adelaide, Lyon, Durham și alte festivaluri legendare de lumină, aducerea lui Jacques Rival este cel mai mare demers întreprins de Asociația Daisler în domeniul artei contemporane.
Cu peste 65.
000 de led-uri interconectate perfect între ele, suspendate la 4 metri înălțime, Submergence e o incursiune într-un val nemaivăzut de lumină.
Instalația creată de studio-ul britanic Squidsoup reprezintă o evadare din realitate.
După succesul fulminant al instalației prezentate în premieră pentru România în cadrul programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, britanicii de la Squidsoup revin cu o implementare care va stârni multă imaginație pe strada Mihail Kogălniceanu.
Totodată, actuala ediție Lights On Romania va aduce în fața curioșilor și Lumi Seeds sau Seeds of Light – creată de Circus Lumineszenz – entități luminiscente fantastice care transformă peisajul urban în serile de iarnă.
Aceste semințe magice, în spirale neregulate, vibrează de viață și își schimbă culorile într-un dans captivant de lumini la apus.
Evenimentul prezintă și creația studenților secției de sculptură a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, sub forma Talk Socks, o șosetă uriașă imaginată și realizată de studenții Maria Brîneț, Cristina Nițu, Gabriela Leu, Andreea Grigoraș, Roxana Csucsak, Ana Dimitra Avram, David Bandi, Codruț Ardelean, Alin Tănasă, Florin Marc, Teodor Buruiană cu aportul ArtiViStory Collective: Alice Iliescu, Mihai Guleș, Adrian Buda și coordonarea: conf.
univ.
dr.
Alice Iliescu, conf.
univ.
dr.
Septimiu Jugrestan, lect.
univ.
dr.
Daniel Popescu.
Lucrarea reprezintă o premieră pentru România în contextul în care a fost comisionată de către festivalul Lights On direct universității clujene.
În continuare, Fragments of Reality a artistului Alessandro Lupi, inspirată de lumina filtrată prin acoperișurile trunchiate, va aduce o adevărată iluzie a ninsorii deasupra străzii Emmanuel de Martonne.
Dincolo de instalații de lumină, evenimentul va oferi publicului motive suplimentare de a petrece timpul afară, în aer liber, într-o zonă nouă a orașului care nu are un vad comercial.
30 de căsuțe similare celor găsite în târgurile de profil din această perioadă vor anima întreaga zonă, transformând-o în ceea ce noi și publicul putem numi Celălalt Târg de Crăciun.
„Lights On a fost mereu un eveniment agreat de public.
Curiozitatea oamenilor a fost mereu recompensată cu instalații dintre cele mai inedite.
Ediția din 2024 nu face excepție, chiar dacă de la temă și până la partea comercială avem mai multe surprize ca oricând.
Ne bucurăm în special de prezența în România a unor artiști de calibru, printre care Jacques Rival care lucrează pentru prima oară alături de românul Ciprian Mureșan, dar și de continuarea explorării în domeniul culturii vieții de noapte.
Suntem un festival dedicat comunității cu un iz artistic puternic și credem că iarna merită petrecută în orașe noastre care pot să arate exact la fel ca cele din Vest.
Ne place să credem că punem și noi umărul la această transformare, iar anul acesta publicul clujean are cel mai mare areal de explorare a tot ce avem noi de oferit”, a declarat Andi Daiszler, fondatorul Lights On.
„Avem fără doar și poate cea mai solidă ediție din punct de vedere artistic, cu elemente care se îmbină atât de bine într-o temă care se comunică de la sine”, a explicat și Daniel Popescu, directorul artistic al Lights On.
Alături de Lights On, în această călătorie este Raiffeisen Bank, un brand bancar important în piața din România.
Cu o tradiție de peste 10 ani în asocierea cu evenimente ce aduc spiritul Crăciunului, Raiffeisen revine în acest an pentru a 2-a oară în Cluj-Napoca.
Mai mult, va aduce în unul dintre weekend-uri o lojă „automatizată” care va ridica publicul la înălțime, oferindu-le doritorilor șansa de a vedea întregul areal Lights On de la înălțime.
„Anul acesta, intrăm în atmosfera sărbătorilor de iarnă la Celălalt Târg de Crăciun, un eveniment inedit pe care suntem încântați să-l oferim comunității clujene, în colaborare cu partenerii noștri de la Lights On.
Avem deja o tradiție solidă în susținerea comunităților și ne bucurăm că și de data aceasta avem ocazia să rămânem aproape și să creăm momente memorabile, în spiritul magic al Crăciunului”, a declarat Laura Mihăilă, Director de Marketing, Comunicare & CX, Raiffeisen Bank România.
Accesul publicului este liber în cadrul Lights On.
Toate instalațiile vor putea fi vizitate inclusiv de persoanele cu dificultăți locomotorii pentru care au fost luate măsuri sporite de acces chiar și la înălțime.
Programul evenimentului este de luni până vineri de la orele 15 la 23, iar sâmbătă și duminică de la orele 11 la 23.