La 23 de luni de la invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina, Moscova continuă să atace masiv.
Cel puţin 18 civili au fost ucişi şi 130 au fost răniţi în timpul atacurilor aeriene ruseşti de marți care au vizat în special capitala ucraineană Kiev şi Harkov (est), a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski.
Premierul slovac, Robert Fico, a declarat că viaţa era „normală” la Kiev, marţi, în ziua în care un nou val de lovituri ruseşti a lovit capitala Ucrainei.
11:23Un avion militar de transport rusesc Ilyushin Il-76 s-a prăbușit miercuri în regiunea rusă Belgorod, au anunțat patru instituții media pro-Kremlin, citând surse și înregistrări video postate pe rețelele de socializare, informează Reuters.
10:30Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a reafirmat marţi, cu ocazia unei reuniuni virtuale cu premierul ucrainean Denis Şmîhal, sprijinul de „neclintit” al Statelor Unite pentru Ucraina în faţa invaziei ruse lansate în urmă cu aproape doi ani, scrie AFP.
Potrivit unui comunicat al Departamentului Trezoreriei, Janet Yellen a recunoscut, de asemenea, „munca eficientă a autorităţilor ucrainene de a gestiona economia ţării şi progresul reformelor în ciuda presiunilor provocate de războiul rusesc”, notează Agerpres.
Secretarul Trezoreriei a insistat, de asemenea, asupra „importanţei pentru Congres de a acţiona cât mai repede posibil în favoarea unui sprijin financiar pentru Ucraina”.
Guvernul american a cerut Congresului să voteze un ajutor direct suplimentar de 11,8 miliarde de dolari pentru Ucraina, ca parte a unui plan general de 106 miliarde de dolari legat de securitatea naţională, care include şi ajutoare în favoarea Israelului sau Taiwanului.
Şefii celor două partide din Senat sunt partizani ai sprijinirii Kievului, dar un număr de aleşi republicani din Camera Reprezentanţilor afirmă că nu este în interesul Statelor Unite.
09:24 Rusia a pierdut 378.
660 de soldați în Ucraina de la începutul invaziei sale, a declarat miercuri Statul Major General al forțelor armate ucrainene.
În ultima zi, 840 de militari ruși au murit, potrivit armatei ucrainene.
08:55Germania va transfera Ucrainei elicoptere militare multifuncționale Sea King MK41 scoase din uz, a anunțat la 23 ianuarie ministrul german al apărării, Boris Pistorius.
Aceasta ar fi prima furnizare de elicoptere militare din partea Germaniei către Ucraina, potrivit Kyiv Independent.
––––––