Negocieri privind redeschiderea primului aeroport ucrainean.
Toate au fost închise în 2022 Ucraina ar putea redeschide primul aeroport de la începutul războiului, a declarat un reprezentant al asiguratorului Marsh McLennan.
Oficiali de la Kiev au luat parte la discuţii cu autorităţile aviatice europene şi cu reprezentanţii companiilor aeriene cu privire la reluarea unor călătorii, a declarat Crispin Ellison de la Marsh McLennan, potrivit Sky News.
Unul dintre aeroporturile care ar putea fi redesschise anul viitor este în regiunea Lvov din vestul ţării.
Vezi mai multe articole din categoria externe „Dacă autorităţile de reglementare sunt de acord că este sigur să se deschidă şi se ia o decizie politică, industria asigurărilor este pregătită să sprijine eforturile de redresare”, a spus Ellison.
Regiunea Lvov, care se învecinează cu Polonia, este rar atacată de ruşi în comparaţie cu alte părţi ale Ucrainei.
Înainte de război, aeroportul avea două terminale şi o capacitatea de până la 3.
000 de pasageri pe oră.
Compania naţională ucraineană şi alte societăţi au dat faliment în urma suspendării tuturor zborurilor.