Pompierii clujeni au intervenit cu un modul de descarcerare la un accident rutier produs pe strada 1 Decembrie 1918 din Câmpia Turzii.
„Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în urmă cu puține momente la un accident rutier petrecut pe strada 1 Decembrie 1918 din Municipiul Câmpia Turzii.
Mai exact, a fost vorba despre o tamponare între două autoturisme.
Pentru investigații suplimentare, două femei au fost transportate la spital de către un echipaj SAJ”, potrivit ISU Cluj.
La o primă evaluare, victimele prezentau afecțiuni ușoare.
Cele două femei vor beneficia de investigații medicale de specialitate.