Președintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, a anunţat marţi că a graţiat doi foşti deputaţi naţionalişti populişti, între care un fost ministru de Interne, condamnaţi recent la câte doi ani de închisoare, pe care i-a descris drept „deţinuţi politici”, relatează AFP.
„Decizia privind dreptul la graţiere a fost luată.
Sunt graţiaţi”, a afirmat preşedintele Andrzej Duda într-o declaraţie televizată, cerând „eliberarea imediată” a acestora.
Preşedintele a luat această decizie în pofida avizului negativ formulat de Parchetul General.
În decembrie, un tribunal polonez i-a condamnat în apel la câte doi ani de închisoare pe fostul ministru de interne Mariusz Kaminski şi pe adjunctul său Maciej Wasik, membri marcanţi ai partidului naționalist populist Lege şi Justiţie (PiS), pentru abuz de putere, într-un dosar care datează din 2007.
Kaminski era la vremea respectivă șeful Biroului central anticorupție și a fost condamnat pentru orchestrarea unui fals caz de corupție împotriva unui responsabil politic.
Acest caz, foarte mediatizat, a creat o nouă falie în disputa politică ce opune noul guvern al premierului liberal pro-european Donald Tusk şi partidul Lege şi Justiţie (PiS), care în urma alegerilor din octombrie a pierdut puterea pe care o deţinea de opt ani.
Ambele tabere politice se acuză reciproc de încălcarea statului de drept, justiţia şi presa fiind principalele lor teme de confruntare.
CITEȘTE ȘI: