Membrii organizaţiei The Bulletin Of The Atomic Scientists au anunţat marţi că au păstrat setarea ceasului simbolic al sfârşitului lumii la 90 de secunde de miezul nopţii, la fel ca anul trecut, avertizând că ameninţarea războiului nuclear se menţine aproape în contextul războiului din Ucraina, dar şi a războiului din Fâşia Gaza, la care se adaugă problema încălzirii globale, transmite Reuters.
Anunţul, făcut la Washington, arată că nivelul perceput al ameninţării este la fel de sever ca anul trecut.
Membrii organizaţiei setează ceasul simbolic în funcţie de riscurile „existenţiale” la adresa omenirii pe care le identifică: ameninţarea nucleară, încălzirea globală dar şi tehnologiile cu potenţial disruptiv, precum inteligenţa artificială (AI) dar şi noile biotehnologii, scrie Agerpres.
„Punctele fierbinţi de conflict din diferite zone ale lumii poartă ameninţarea escaladării nucleare, schimbările climatice produc deja moarte şi distrugeri, iar tehnologiile disruptive, aşa cum sunt AI-ul şi cercetările biologice progresează mai rapid decât pot ţine pasul măsurile de siguranţă menite pentru ele”, a declarat pentru Reuters Rachel Bronson, directorul executiv al organizaţiei, care are sediul la Chicago.
Ea a precizat că păstrarea aceleiaşi setări de anul trecut nu înseamnă că lumea trece printr-o perioadă de stabilitate.
„O încheiere durabilă a războiului din Ucraina pare departe, iar folosirea arsenalului nuclear de către Rusia în acest conflict rămâne o posibilitate serioasă.
Anul trecut Rusia a transmis numeroase semnale îngrijorătoare în acest sens”, a mai susţinut Bronson.
Situaţia din Fâşia Gaza este de asemenea îngrijorătoare.
„În calitate de putere nucleară, acţiunile Israelului sunt în mod clar relevante pentru discuţia cu privire la Ceasul Apocalipsei.
Posibilitatea escaladării conflictului în întreaga regiune ne îngrijorează în special, putând rezulta un război convenţional de mare amploare ce ar putea atrage implicarea mai multor puteri nucleare sau care sunt aproape de a deveni puteri nucleare”, a mai susţinut Bronson.
Ceasul simbolic al Apocalipsei a fost înfiinţat în 1947 de experţi ai organizaţiei The Bulletin Of The Atomic Scientists care lucrau la celebrul Proiect Manhattan, în cadrul căruia a fost construită prima bombă atomică din istorie.
Ei au ales acest simbol pentru a arăta cât de aproape se află întreaga omenire de un război nuclear.
Prima oară ceasul a fost fixat la ora 23:53:00 şi apoi, în fiecare an, a fost dat înainte sau înapoi în funcţie de ameninţările cu care s-a confruntat omenirea.