Rusia a dezminţit marţi la ONU acuzaţiile Ucrainei, ale justiţiei internaţionale şi ale unor organizaţii neguvernamentale conform cărora ar fi deportat pe teritoriul său mii de copii ucraineni, informează AFP.
Comitetul Naţiunilor Unite pentru Drepturile Copilului ceruse luni Moscovei să dea explicaţii privind afirmaţiile că au avut loc astfel de deportări, scriu agențiile France Presse și Agerpres.
Viceministrul rus al muncii şi protecţiei sociale, Aleksei Vovcenko, şeful delegaţiei ţării sale, a răspuns că „din februarie 2022, Federaţia Rusă nu a fost implicată în deportarea unor cetăţeni ucraineni pe teritoriul său”.
El a mai afirmat că „aproximativ 3 milioane de rezidenţi din Ucraina, printre care şi copii, au fost acceptaţi în Federaţia Rusă”, unde „majoritatea copiilor au venit cu familiile sau tutorii lor; au fost instalaţi în adăposturi temporare sau la apropiaţi de-ai lor”.
Oficialul a adăugat că sunt în curs verificări privind situaţia a „peste 5.
000 de copii”.
Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022 şi a proclamat anexarea a cinci regiuni ucrainene: Crimeea în 2014, respectiv Lugansk, Doneţk, Zaporojie şi Herson în 2022.
Kievul apreciază că au fost deportaţi forţat în Rusia circa 20.
000 de copii, din care până acum au fost repatriaţi de autorităţi doar aproximativ 400.
Tribunalul Penal Internaţional a emis anul trecut mandate de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin şi al Mariei Lvova-Belova, comisar al Rusiei pentru protecţia copilului, pentru „deportarea” a mii de copii ucraineni.
Rusia dezminte ferm toate aceste acuzaţii şi susţine că „reinstalarea copiilor evacuaţi se face în primul rând la cererea lor şi cu acordul lor”, arată un document trimis anul trecut Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului.
În privinţa „evacuărilor” din regiunile Doneţk şi Lugansk, Vovcenko a declarat că au ajuns în Rusia circa 2.
000 de copii din orfelinate şi cămine, „însoţiţi de directori şi personal” din centrele respective.
El a acuzat autorităţile ucrainene că anterior nu s-au ocupat de situaţia şi sănătatea acestor copii.
La întrebări din partea comitetului, el a răspuns că deocamdată este imposibil de stabilit câţi copii ruşi şi-au pierdut taţii în războiul din Ucraina.
Citește și:____