Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, au discutat miercuri despre războiul din Ucraina şi despre criza din Orientul Mijlociu în cadrul unei convorbiri telefonice, a anunţat administraţia prezidenţială franceză.
Macron l-a felicitat pe Trump pentru victoria sa şi a insistat asupra importanţei de a „lucra cu şi pentru Europa pentru a face faţă provocărilor comune”, potrivit Palatului Elysée.
Preşedintele ales al SUA a ameninţat că va opri ajutorul militar acordat Kievului şi a declarat că va încerca să negocieze încetarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
Cei doi lideri au convenit să rămână în „contact strâns”.
Macron şi Trump au vorbit la telefon timp de 25 de minute.
Vezi mai multe articole din categoria externe Preşedintele francez încearcă să se poziţioneze ca lider al Europei la schimbările potenţial seismice pe care Trump le va introduce când se va întoarce la Casa Albă.
Macron a fost unul dintre primii lideri care l-au felicitat pe candidatul republican, într-un mesaj care a fost coordonat cu cancelarul german Olaf Scholz.
Oficialii francezi susţin de câteva săptămâni că un al doilea mandat al lui Trump ar trebui să servească drept semnal de alarmă şi să forţeze Uniunea Europeană să îmbrăţişeze agenda de suveranitate promovată de preşedintele francez.