Un grup de ONG-uri a cerut miercuri organizarea unei sesiuni de urgenţă a Consiliului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului pentru a demara o anchetă privind abuzurile comise de ambele părţi ale conflictului Israel-Hezbollah din Liban, relatează Reuters.
ONG-urile solicită o reuniune de urgenţă a ONU privind drepturile omului şi o anchetă privind Liban Israelul şi gruparea armată libaneză Hezbollah se luptă de mai bine de un an, în paralel cu războiul Israelului din Gaza, după ce Hezbollah a început să lanseze rachete asupra Israelului în semn de solidaritate cu aliatul său Hamas.
Conflictul din Liban a escaladat dramatic de la jumătatea lunii septembrie, majoritatea celor peste 3.
000 de decese raportate de Liban începând cu octombrie 2023 fiind înregistrate în această perioadă.
Vezi mai multe articole din categoria externe Într-o scrisoare adresată misiunilor diplomatice, 12 ONG-uri, printre care Human Rights Watch şi Amnesty International, au îndemnat statele să acţioneze decisiv faţă de situaţia „scăpată de sub control”, citând incidente precum loviturile israeliene asupra infrastructurii civile, asupra caselor şi spitalelor.
„Există un risc uriaş ca în Liban să se producă aceleaşi tipuri de atrocităţi ca şi în Gaza”, a declarat Jeremie Smith, directorul din Geneva al Institutului Cairo pentru studiul drepturilor omului.
„Oraşe întregi sunt distruse, mii de oameni sunt ucişi şi răniţi şi nu există nicio anchetă deschisă de nimeni, nicăieri.
Nu putem lăsa lucrurile aşa”, a declarat el pentru Reuters.
Ambasadorul Libanului la Geneva, Salim Baddoura, a declarat că o astfel de reuniune este „posibilă”, dar că Beirutul nu a luat încă o decizie.
Organismul ONU nu deţine putere juridică, dar poate să solicite investigaţii pentru documentarea abuzurilor, care stau uneori la baza urmăririlor penale pentru crime de război.