Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a reacționat, marți, după ce Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a anunțat prin avocat că îl va da în judecată.
Bănescu spune că acest demers al IPS Teodosie este „încă o amenințare calomniatoare” și că acuzația care îi este adusă este „absolut absurdă și fără conținut”.
„Personal, am fost calomniat grav în mod public de cineva care a emis minciuni pure la adresa mea și a familiei”, a acuzat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
Conflictul între Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, și purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a intrat într-o nouă fază.
IPS Teodosie a anunțat, prin avocat, că îl dă în judecată pe Bănescu, acuzându-l că „încalcă grav legea penală, respectiv principiul prezumției de nevinovăție”, prin afirmațiile făcute după ce IPS Teodosie a fost inculpat de DNA.
Anunțul a fost făcut de către Irina Luminiţa Stanciu, avocata lui IPS Teodosie, care a spus că Vasile Bănescu va fi dat în judecată legat de afirmațiile făcute în 18 ianuarie, la Euronews România, după ce Arhiepiscopului Tomisului i-a fost schimbată încadrarea din suspect în inculpat în dosarul în care este cercetat de DNA pentru cumpărare de influenţă.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a reacționat, marți, afirmând, la Digi24, că este „încă o amenințare calomniatoare” și că acuzația care îi este adusă este „absolut absurdă și fără conținut”.
Într-o declaraţie pentruReplica, el și-a explicat declaraţiile care au determinat reacţia Arhiepiscopului Tomisului:El a mai spus, pentru Replica, și că nu a făcut decât să răspundă unor întrebări, într-o emisiune în care i-au fost adresate întrebări total justificate de context şi la care avea obligaţia profesională să răspund.