O regiune din Rusia vrea să restricţioneze vânzarea de alcool, invocând cifre „îngrozitoare” ale mortalităţii: „populaţia moare ca într-un război”

Spread the love

Guvernatorul regiunii Vologda, Georgy Filimonov, a declarat că 71% din decesele bărbaţilor în vârstă de muncă din regiune sunt legate de consumul de alcool, inclusiv boli precum ciroza hepatică şi afecţiunile cardiace.

„Într-un an, incidenţa consumului de alcool a crescut cu 30%.

Acesta este un tablou îngrozitor”, a declarat guvernatorul într-un discurs de opt minute postat pe canalul său Telegram, prezentând proiectul de lege drept o intervenţie urgentă în domeniul sănătăţii publice.

Vezi mai multe articole din categoria externe „Nu putem sta indiferenţi în timp ce conaţionalii noştri mor.

Dacă populaţia moare, şi moare ca într-un război, cine va veni în locul lor?”, a spus el.

Proiectul de lege, în curs de examinare de către parlamentul local, ar permite magazinelor să vândă alcool doar între orele 12.

00 şi 14.

00 în zilele lucrătoare, vânzările din weekend şi de sărbători nefiind afectate.

Dacă vor fi adoptate, restricţiile vor intra în vigoare la 1 martie anul viitor.

Problemele demografice au ajuns în prim-plan în Rusia, care poartă un război în Ucraina, în timp ce datele oficiale publicate luna trecută au arătat că rata natalităţii din Rusia e la cel mai scăzut nivel din ultimul sfert de secol.

Speranţa medie de viaţă a ruşilor a fost de 73,1 ani anul trecut, potrivit statisticilor oficiale.

Datele Eurostat arată că cetăţenii din ţările Uniunii Europene trăiesc în medie 81,5 ani.

Kremlinul a declarat miercuri că restricţii similare nu sunt luate în considerare la nivel federal, după ce un deputat din camera inferioară a Parlamentului a declarat unei agenţii media că susţine o limitare treptată a vânzărilor de alcool pe întreg teritoriul Rusiei.

În 2010, Vladmir Putin, pe atunci prim-ministru al Rusiei, a aprobat restricţii privind vânzările şi producţia de alcool, creşterea impozitării şi limitarea publicităţii.

Lasă un răspuns