27 de copii cu diverse dizabilități, autism și alte întârzieri în dezvoltare precum și copii neurotipici, cu situație socială dificilă, vor participa în acest weekend la Tabăra din Centrul de Vacanță Moara de Pădure, comuna Băișoara.
„Îi felicit pe toți organizatorii acestei minunate inițiative a cărei menire este de a oferi o experiență unică unor copii cu care soarta a fost mai puțin generoasă și de a le transmite, prin intermediul voluntarilor prezenți, dragostea pentru munte, încrederea în sine dar și în ceilalți.
În ceea ce privește serviciul nostru Salvamont, e lăudabil că după opt tabere dedicate copiilor cu deficiențe de vedere s-au încumetat să îi bucure și pe acești copii extraordinari”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.
Evenimentul este organizat de Organizația de Caritate Eco-Phoenix, Asociația Autism Transilvania și Casa de tip familial A-mic din cadrul Organizației Creștine Ecce Homo, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj și al Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj din subordinea forului administrativ județean.
Programul va pune accentul pe dezvoltarea abilităților personale – cunoaștere de sine, încredere în capacitățile proprii, spirit de echipă, prin practicarea de activități cu specific montan: escaladă la panou artificial, tiroliană, parcurgerea traseelor din parcul de aventură.
Pentru activitățile specifice, escaladă, tiroliană, parc de aventură, copiii vor fi asistați de voluntari ai entităților organizatoare și de salvatori montani.
/documente/stories//2024/10/25/671b72c6cfbfd_tabara-moara-de-padure.jpg” />