Deschis circulației în primăvară, drumul de legătură dintre Centura Oradea și Autostrada Transilvania are nevoie de reparații la ambele capete, atât spre oraș, cât și în Biharia, semnalează Newsweek.
roPe porțiunea dinspre Biharia a drumului de legătură dintre Centura Oradea și Autostrada Transilvania există o „zonă spartă”, iar către Oradea „se reface stratul de asfalt”.
Inginerul Bogdan Feștilă, de la secția Autostrăzi a DRDP Cluj, care a preluat administrarea drumului din luna aprilie, a declarat că la ambele capete ale acestuia se intervine pentru reparații de către constructorul Strabag.
Potrivit reprezentantului DRDP Cluj, problema mai serioasă este pe porțiunea dinspre Oradea.
„Acolo, pe o lungime de circa 300 de metri, au apărut infiltrații de apă în structura (n.
r.
– fundația) drumului.
Este o chestiune neprevăzută.
Când constructorul s-a apucat de lucru, fiind o perioadă secetoasă, această problemă nu exista, a apărut în această toamnă”, a declarat reprezentantul DRDP Cluj, potrivit presei locale citate de Newsweek.
roEste a doua oară când se fac reparații pe drumul de legătură dintre centura Oradea și Autostrada Transilvania după deschiderea circulației, la finele lunii martie, în urma unei vizite făcute de premierul Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și președintele Senatului, Nicolae Ciucă.
În luna iulie, pe fondul temperaturilor care au depășit la suprafața acestuia și 60 de grade, în asfalt au apărut încrețituri, pe prima bandă, în mai multe locuri, dar în special în zona rampelor podului peste Crișul Repede, unde se frânează mai mult, motiv pentru care au și apărut denivelările în bitumul încins.
Citește continuarea articolului pe Newsweek.
ro/documente/stories//2024/10/24/6719dfbad2de4_image_2024-10-24_084842228.png” />