Această realizare ar putea avea un impact uriaș asupra sistemului medical global, oferind o posibilă soluție la problema persistentă a lipsei de sânge pentru transfuzii.
Metoda inovatoare se bazează pe utilizarea enzimelor obținute din bacteriile din intestin.
Aceste enzime au capacitatea de a elimina antigenii specifici din sângele de tip AB, A și B, transformându-l efectiv în sânge de tip O.
Astfel, sângele devine compatibil cu aproape orice primitor, indiferent de grupa sa de sânge.
Pentru a ajunge la această descoperire, cercetătorii au folosit tehnici avansate de metagenomică.
Abordarea le-a permis să separe genomurile bacteriene din intestin și să testeze mii de enzime împotriva antigenelor A și B.
În urma acestor teste, au identificat o enzimă capabilă să elimine antigenii A din celulele roșii din sânge.
Combinând enzima cu o alta care elimină antigenii B, au creat o metodă eficientă de conversie a sângelui AB, A și B în sânge de tip O, conform Hashem Al-Ghaili.
Importanța acestei descoperiri este subliniată de raritatea relativă a grupei de sânge O negativ.
Această grupă de sânge, prezentă doar la 1 din 15 persoane, este extrem de valoroasă în medicină datorită compatibilității sale universale.
Persoanele cu grupa de sânge O negativ pot dona sânge oricărei persoane, indiferent de grupa de sânge a primitorului.
Este nevoie, însă, de studii suplimentare.
În special, este crucial să se examineze comportamentul sângelui convertit într-un organism viu, deoarece pot apărea probleme neprevăzute în afara mediului de laborator.
/documente/stories//2024/10/01/66fb976342d9d_sange.jpg” />