Român din Italia, nevinovat la închisoare din cauza inteligenței artificiale

Spread the love

   Un român plecat la muncă în Roma, Italia, a fost săltat de carabinierii italieni chiar de la locul de muncă, fiind băgat în închisoare sub acuzația că ar fi jefuit un magazin de bijuterii.

  Bărbatul în vârstă de 44 de ani lucrează ca zidar în Roma și a ajuns să fie principalul suspect în două jafuri comise în Elveția în lunile iunie și iulie 2024.

Astfel, pe numele bărbatului a fost emis un mandat internațional de arestare.

 Deși românul le-a spus carabinierilor că nu are nicio legătură cu faptele și nici nu îl cunoaște pe cel care ar fi putut săvârși aceste fapte, polițiștii l-au băgat după gratii pentru 24 de ore, cu posibilitatea extrădării în Elveția.

 După mai multe investigații, autoritățile au ajuns la concluzia că românul nu a comis niciunul dintre cele două jafuri, iar arestarea acestuia a fost doar o eroare a inteligenței artificiale din Elveția care îl identificare în mod greșit pe bărbatul de 44 de ani după imaginile de pe camerele de supraveghere.

 Ordinul de arestare a fost revocat în cele din urmă, iar polițiștii au justificat că arestarea a avut loc din cauza unei erori administrative.

 Articol scris de Ilinca Dandoczi/documente/stories//2024/09/30/66fa78631d77a_persoan%C4%83-in-inchisoare-sursa-pixabay.jpeg” />

Lasă un răspuns