Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Franţa. Posibile perturbări ale circulaţiei mijloacelor de transport, din cauza grevei.

Spread the love

  Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franţa sunt informaţi de Ministerul Afacerilor Externe că, sindicatele reunite ale lucrătorilor au lansat apeluri la mobilizări în vederea unei greve la nivel naţional începând de luni, 30 septembrie, ora 19:00, până miercuri, 2 octombrie, ora 08:00, pentru abrogarea reformei pensiilor şi creşterea salariilor.

 Transportul public urban ar putea fi perturbat.

De asemenea, cetăţenii români sunt informaţi că detalii privind circulaţia trenurilor naţionale (TGV, Ouigo) şi locale (TER, Intercites, Transilien) vor fi disponibile cu 24 până la 48 de ore înainte.

 Autorităţile franceze recomandă cetăţenilor să consulte paginile de internet ale reţelei locale de transport pentru prognoze ale traficului şi regiei autonome de transporturi pariziene.

 Informaţii privind circulaţia unor linii de autobuze, tramvaie, metrouri, precum şi pentru RER vor fi disponibile cu 24 până la 48 de ore în avans.

USACgt şi sindicatul Direcţiei Generale a Aviaţiei Civile (DGAC) au lansat un apel la mobilizare, ceea ce ar putea duce la perturbări ale traficului aerian.

În cazul unui impact asupra traficului, DGAC ar putea solicita companiilor aeriene reducerea traficului, comunicarea urmând să se facă cu 24 de ore până la 48 de ore înainte de grevă.

Pasagerii vor fi anunţaţi de eventuale anulări/întârzieri ale zborurilor prin SMS.

Cetăţenii români sunt sfătuiţi să urmărească situaţia zborurilor.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Paris: +33147052966 şi +33147052755.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă, astfel: Consulatul General al României la Paris: +33680713729, Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General al României la Lyon: +33643627736, Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns