Proiect de peste 3 milioane de lei, pentru vârstnicii din Pata Rât: locuințe sociale în zona metropolitană Cluj

Spread the love

  Consilierii locali vor aproba, luni, un proiect de hotărâre cu impact social pentru zona Pata Rât.

Mai exact este vorba de achiziția unui număr de 9 locuințe sociale în zona metropolitană Cluj pentru vârstnicii din Pata Rât, prin intermediul unui proiect de 3,1 milioane de lei.

 Proiectul vine să completeze demersurile administrației locale privind eliminarea excluderii sociale și sprijinirea persoanelor vulnerabile.

 Potrivit datelor oficiale, populația din Pata Rât cu vârste de 55 de ani sau peste reprezintă 9,6% din totalul populației din zonă.

Proiectul ce va fi aprobat în Consiliul Local continuă procesul desegregării zonei urbane marginalizate Pata Rât prin oferirea de locuințe sociale destinate exclsuiv seniorilor.

Obiectivele asumate prin implementarea acestui proiect vizează reducerea disparităților rezidențiale dintre comunitatea din Pata Rât și populația majoritară din Cluj-Napoca, acest proiect fiind complementar celorlalte programe derulate de Primărie, precum realizarea de locuințe sociale și sprijin financiar pentru plata chiriei.

 Astfel, în urma adoptării proiectului (estimat la 3.

184.

650.

00 de lei, fonduri locale) se preconizează achiziția a nouă locuințe sociale, cu o suprafață între 30-55 mp, ce vor fi oferite persoanelor vârstinice din zona Pata Rât în urma unei evaluări bazate pe criterii de vulnerabilitate.

Proiectul vizează și activități specifice de sprijin social, inclusiv măsuri de suport pentru depunerea dosarelor de achiziție.

Prețul de achiziție a unei locuințe sociale nu poate depăși prețul stabilit în urma unui raport al unui evaluator ANEVAR.

Achiziția locuințelor se va face în vederea relocării unei categorii vulnerabile, în condițiile în care în zona Pata Rât locuiete o comunitate de circa 1.

500 de persoane.

Până în prezent, potrivit datelor oficiale, prin intermediul proiectelor sociale derulate din fonduri norvegiene, au fost mutate 108 familii (502 persoane) în locuințe situate pe raza zonei metropolitane Cluj.

 /documente/stories//2024/09/30/66fa4880a01ef_669e28f49dd66_6447c46cc080e_ajutor-plata-chirii-familii-cluj.jpg” />

Lasă un răspuns