În perioada septembrie – noiembrie 2024 sunt preconizate creșteri ale prețurilor pentru lucrările de construcție, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică pe baza prognozelor făcute de managerii români.
Astfel, potrivit datelor statistice oficiale, în trimestrul următor este așteptată o relativă stabilitate a activității și a numărului de salariați în industria prelucrătoare, construcții și servicii.
Însă este preconizată o „creștere a prețurilor în construcții și comerțul cu amănuntul”, conform sursei citate.
„Potrivit estimărilor din luna septembrie 2024, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni relativă stabilitate volumului producţiei.
Managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi.
În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creștere a acestora (sold conjunctural +21%)”, arată datele INS.
Este de așteptat ca eventualele creșteri de prețuri pentru lucrările din sectorul construcțiilor să se resimtă în scumpiri pe piața imobiliară.
În contextul modificărilor fiscale și a unei creșteri economice sub așteptări, la care se adaugă un deficit bugetar substanțial, piața contrucțiilor poate fi marcată de o instabilitate ce va fi accentuată de creșterea prețurilor pentru lucrările din acest sector de activitate.
Spre exemplu, datele privind activitatea din sectorul construcțiilor rezidențiale din județul Cluj reflectă un anumit grad de instabilitate.
Numărul autorizațiilor de construcție emise în prima jumătate a acestui an (ianuarie-iunie) au scăzut substanțial comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
La începutul verii, în iunie 2024, în județul Cluj au fost eliberate 90 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, cu 62 de autorizații mai puțin comparativ cu iunie 2023, și cu 26 de autorizații în scădere față de luna anterioară.
În mediul rural, numărul clădirilor rezidențiale autorizate a scăzut la jumătate.
În perioada ianuarie-iunie 2024, numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale eliberate la nivelul județului Cluj a fost de 675, cu 194 de autorizații mai mic comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
/documente/stories//2024/09/27/66f6aa2eaa1eb_664b2168e07e6_649053d7bc8a5_santier-imobile-lucrari-cluj.jpg” />