Potrivit datelor oficiale, în prima jumătate a anului Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat un avans de doar 1,5%, datorat în bună parte cheltuielilor pentru consum.
În aceste condiții, analiștii UBB au redus prognoza de creștere economică până la finalul anului de la 3% la 1,8% din PIB.
„Revizuim prognoza noastră privind creșterea economică a României în 2024, în scădere de la prognoza inițială de 3,0% la 1,8%”, potrivit analizei UBB realizate în cadrul proiectului de cercetare Romanian Economic Monitor.
„Datele trimestriale PIB arată că pe fondul creșterii reale a veniturilor populației și al reducerii treptate a inflației, consumul intern a crescut în prima jumătate a anului curent.
Companiile românești nu au reușit însă să valorifice pe deplin această creștere a consumului, cererea fiind acoperită în mare parte din import”, arată analiza UBB.
În trimestrul II al anului (perioada aprilie-iunie), Produsul Intern Brut (PIB) a crescut cu doar 0,1% comparativ cu trimestrul anterior.
În prima jumătate de an, activitatea economică a înregistrat o creștere de 0,7% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, pe seria brută, şi cu 1,5% pe seria ajustată sezonier, potrivit datelor provizorii publicate la începutul lunii septembrie de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În principal, creșterea economică din prima jumătate a anului s-a datorat cheltuielilor pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, bazate pe import.
În luna mai, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat că nu şi-a modificat estimările privind evoluţia economiei româneşti în 2024 şi avertiza că principala vulnerabilitate rămâne poziţia fiscală.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,8% cât estima în octombrie, până la 2,8%, potrivit raportului publicat în aprilie.
Bugetul pentru anul în curs este construit pe o creştere economică de 3,4%.
/documente/stories//2024/09/25//conversions/66f407ff89e71_66dad0fdf0081_pib-crestere-economica-modesta-foto-monitorulcj-ro-watermark-watermark.jpg” />