Zelenski va urca pe scena ONU în încercarea de a obţine sprijin

Spread the love

Andreea Tobias Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este, miercuri, în centrul atenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Încearcă să obţină sprijin înainte de alegerile din SUA, care ar putea aduce o schimbare de atitudine din partea principalului său susţinător.

Zelenski va urca pe scena ONU în încercarea de a obţine sprijin În urmă cu un an, Zelenski, îmbrăcat în echipamentul său militar caracteristic, a avut o primă apariţie în faţa Adunării Generale anuale a ONU, îndemnând la presiuni internaţionale asupra Rusiei.

Un an mai târziu, preşedintele Ucrainei se va adresa Adunării Generale într-o altă zi agitată de diplomaţie internaţională, care va include o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate privind criza din Liban.

Vezi mai multe articole din categoria externe Marţi, Zelenski a respins apelurile de a negocia un acord cu preşedintele rus Vladimir Putin.

„Rusia nu poate fi obligată decât la pace, iar acest lucru este exact ceea ce este necesar”, a declarat Zelenski.

Preşedintele ucrainean va mrge apoi la Washington, pentru a se bucura de sprijinul preşedintelui Joe Biden la Casa Albă şi pentru a prezenta o nouă schiţă a ceea ce liderul ucrainean numeşte un „plan de victorie”.

Fostul preşedinte american Trump l-a numit miercuri pe Zelenski „cel mai mare vânzător de pe Pământ”: „De fiecare dată când Zelenski vine în Statele Unite, pleacă cu 100 de miliarde de dolari”.

Statele Unite au furnizat Ucrainei aproximativ 175 de miliarde de dolari sub formă de asistenţă militară şi economică de la invazia Rusiei în februarie 2022, iar Biden a exclus trimiterea de trupe, notează AFP.

 

Lasă un răspuns