Modificări pentru obținerea permisului de conducere.
Potrivit noilor modificări, examenul teoretic poate fi dat oriunde în România.
„Începând din 16 septembrie au intrat în vigoare modificările aduse articolului 24 alin.
(1) din Ordonanța de Urgență nr.
195/2002 privind circulația pe drumurile publice, prin Legea nr.
48 din 13 martie 2024.
Conform noilor reglementări, candidații care doresc să obțină permisul de conducere pot susține proba teoretică de verificare a cunoștințelor la orice autoritate competentă de pe teritoriul României, cu respectarea condițiilor de vârstă prevăzute de lege”, a transmis Instituția Prefectului – Județul Cluj.
Totodată, proba practică pentru obținerea permisului de conducere și eliberarea acestuia se va face în cadrul autorității competente în funcție de domiciliu sau reședința solicitanților.
Persoanele care se află la studii în România de cel puțin 6 luni, vor susține proba practică în raza autorității competente unde au adresa de locuință.
„Aceste modificări legislative au ca scop simplificarea accesului la obținerea permisului de conducere și adaptarea procesului de examinare în funcție de necesitățile solicitanților”, a mai transmis Instituția Prefectului – Județul Cluj.
/documente/stories//2024/09/24/66f263548e443_permis-de-conducere–depositphotos.com.jpg” />