Schimburile de focuri continuă între Israel şi Hezbollah, după ce Libanul a suferit pierderi uriaşe

Spread the love

Forţele armate israeliene au declarat marţi că au atacat zeci de ţinte Hezbollah din sudul Libanului, după ce, cu o zi înainte, a avut loc cea mai intensă serie de lovituri aeriene împotriva grupării susţinute de Iran, din ultimele decenii, scrie Reuters.

Sursa foto: Hepta / Mediafax Foto Hezbollah a anunţat, la rândul său, că a lansat mai multe rachete din seria Fadi, vizând inclusiv o fabrică de explozibili situată la 60 de kilometri în interiorul Israelului.

Confruntările s-au intensificat pe fondul unui război care durează de aproape un an între Israel şi Hamas, în Gaza, la frontiera sudică a Israelului.

Acum, atenţia Israelului se îndreaptă şi spre nord, unde Hezbollah continuă să lanseze atacuri în sprijinul Hamas.

Autorităţile libaneze au declarat că atacurile aeriene israeliene de luni au ucis aproape 500 de persoane şi au forţat zeci de mii să îşi părăsească locuinţele.

Vezi mai multe articole din categoria externe Potrivit Ministerului Sănătăţii din Liban, printre victime se numără 35 de copii, iar numărul total al răniţilor se ridică la 1.

645.

Un oficial libanez a precizat că această zi este cea mai sângeroasă din istoria Libanului, de la războiul civil din 1975-1990.

În replică, armata israeliană a anunţat că a lovit în sudul, estul şi nordul Libanului, vizând lansatoare de rachete, posturi de comandă şi infrastructura Hezbollah.

Lasă un răspuns