Ziua de Curățenie Națională la Cluj. Aproape 5.000 de voluntari au colectat aproximativ 1.000 de saci de deșeuri. FOTO

Spread the love

   Consiliul Județean Cluj a transmis că Ziua de Curățenie Națională a fost un real succes în acest an, datorită celor aproape 5.

000 de voluntari care au colectat aproximativ 1.

000 de saci de deșeuri.

  Proiectul Ziua de Curățenie Națională, derulat la nivel național de Let’s Do It, Romania!, s-a desfășurat și în județul Cluj la finalul săptămânii recent încheiate.

Evenimentul a reunit în județul Cluj circa 5.

000 de voluntari care au reușit să colecteze aproximativ 1.

000 de saci de deșeuri.

„A fost o mobilizare exemplară, fapt pentru care adresăm mulțumiri tuturor celor care s-au implicat activ și au susținut, și de această dată, demersurile noastre pentru a avea o natură mai curată și mai sănătoasă.

Constatăm cu satisfacție că oamenii sunt mult mai receptivi, conștientizând importanța protejării mediului înconjurător.

O noutate a ediției dina acest an este aceea că am montat în Parcul Est din Cluj-Napoca și panouri cu fotografii, din 2018 și până în prezent, care reflectă cum arată zona înainte și după ecologizare.

”, a transmis Laura Găină, președintele Asociației Nature O’clock, reprezentantă Let’s Do It, Romania! în județul Cluj.

 Astfel, la nivelul județului Cluj s-a acționat în mai multe locații de pe raza județului Cluj, cum ar fi: „Ne bucurăm că un număr atât de mare de voluntari au răspuns afirmativ apelului nostru și au dat din nou dovadă de spirit civic, manifestând o conduită responsabilă față de mediul înconjurător.

În ce ne privește, vom continua să susținem acele proiecte și inițiative care vizează protejarea și conservarea naturii”, a transmis Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

 Articol scris de Ilinca DandocziCitiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns