Portofoliul de comisar european pentru Competențe și Educație, Locuri de muncă și drepturi sociale, demografie, „negociat” de premierul Marcel Ciolacu pentru România a fost apreciat drept dezamăgitor de Daniel Buda, liderul PNL Cluj.
„Dacă România ar fi negociat așa cum ar fi trebuit, putea obține mult mai mult de la ceea ce înseamnă Comisia Europeană.
Dacă portofoliul României ar fi fost negociat cu seriozitate de Marcel Ciolacu, împreună cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, care nu a fost implicat în acest proces, atunci nu am fi ajuns în situația în care România are un portofoliu lipsit de semnificație și putere din perspectiva atribuțiilor Comisiei Europene.
Nu contest competențele Roxanei Mînzatu, însă din nefericire România are cel mai slab post de comisar pe care l-a avut de-a lungul timpului”, a declarat, sâmbătă, 21 septembrie, Daniel Buda, în cadrul unei intervenții la un post public de televiziune din Cluj.
Roxana Mînzatu, candidata României, a primit postul de vicepreşedintă executivă a Comisiei Europene.
Anunţul a fost făcut de Ursula von der Leyen, preşedinta executivului european.
„Sunt foarte bucuroasă să îi încredinţez Roxanei Mînzatu rolul de vicepreşedintă executivă pentru oameni, competenţe şi pregătire.
Ea va avea responsabilitatea pentru competenţe, educaţie şi cultură, locuri de muncă de calitate şi drepturi sociale.
Aceasta se află sub umbrela demografiei.
Roxana va conduce în special o Uniune a competenţelor şi pilonul european al drepturilor sociale.
Ea se va concentra asupra acelor domenii care sunt esenţiale pentru a uni societatea noastră”, a declarat Ursula von der Leyen.
/documente/stories//2024/09/23/66f0ffc025fce_Daniel-Buda%2C-liderul-PNL-Cluj%2C-despre-portofoliul-%E2%80%9Enegociat%E2%80%9D-de-Ciolacu.-Foto–Daniel-Buda–Facebook.jpg” />