Datoria publică a Marii Britanii a atins 100% din PIB, ceea ce crează presiuni suplimentare asupra ministrului de finanţe, Rachel Reeves, în contextul pregătirii noilor planuri fiscale.
Datoria guvernamentală a Marii Britanii a depăşit 100% din produsul intern brut (PIB) pentru prima dată în istoria recentă, potrivit datelor publicate de Oficiul Naţional de Statistică, ceea ce înseamnă o creştere faţă de 99,3% înregistrată în luna iulie, scrie Reuters.
Conform înregistrărilor Băncii Angliei, ultima dată când datoria s-a aflat la acest nivel a fost în anii 1960, pe fondul recuperării economice de după Al Doilea Război Mondial.
Vezi mai multe articole din categoria economic Datoria a crescut semnificativ în timpul crizei financiare globale şi din nou în perioada pandemiei COVID-19, iar creşterea economică slabă din anii următori a contribuit la menţinerea nivelului ridicat.
În august, guvernul a împrumutat 13,7 miliarde de lire sterline, cu 3,3 miliarde mai mult decât în aceeaşi lună a anului precedent, depăşind estimările economiştilor.
Ministrul de finanţe, Rachel Reeves, se confruntă cu dificultăţi deloc de ignorat în ceea ce priveşte pregătirea bugetului din 30 octombrie, ceea ce ar putea duce la posibilele creşteri de taxe, însă au fost excluse, cel puţin la nivel declarativ, eventuale majorări pentru impozitul pe venit, pe profit şi TVA.