Miercuri, compania taiwaneză Gold Apollo a negat acuzaţiile conform cărora pagerele produse de aceasta ar fi fost folosite într-un atac exploziv ce a rănit aproape 3.
000 de membri Hezbollah, în Liban, scrie Reuters.
Conform unor surse de securitate libaneze, dispozitivele ar fi fost modificate de agenţia israeliană Mossad, fiind echipate cu explozibili înainte de a fi distribuite grupului susţinut de Iran.
Gold Apollo a declarat că pagerele au fost produse sub licenţă de compania BAC, cu sediul în Budapesta, Ungaria.
Vezi mai multe articole din categoria externe Reprezentanţii companiei au spus că produsele utilizate în atac nu le aparţin, ci doar poartă marca lor.
Atacul, care a ucis 12 persoane, inclusiv doi copii, şi l-a rănit pe ambasadorul Iranului la Beirut, a crescut temerile privind escaladarea conflictului între Israel şi Hezbollah.
Israelul a refuzat să comenteze, însă Hezbollah a promis represalii, descriind incidentul drept „cea mai gravă breşă de securitate” din istoria sa.
Ministrul de Externe al Iordaniei, Ayman Safadi, a avertizat că acţiunile Israelului ar putea împinge regiunea spre un război generalizat.