Sursa foto: X / @WorldTimesWT Cel puţin 274 de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare din statul Borno din Nigeria în urma inundaţiilor puternice, a anunţat Serviciul Corecţional din Nigeria.
„Inundaţia a doborât zidurile unităţilor de corecţie, inclusiv centrul de custodie de securitate medie Maiduguri (MSCC), precum şi cartierele personalului din oraş”, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciului, Abubakar Umar, potrivit CNN.
Potrivit lui Umar, cel puţin 281 de deţinuţi au reuşit să evadeze în timp ce erau transferaţi „într-o unitate sigură”, iar şapte dintre ei au fost capturaţi în scurt timp.
Autorităţile au declanşat o amplă operaţiune de căutare a evadaţilor.
Vezi mai multe articole din categoria externe Inundaţiile din Nigeria au început în urmă cu câteva săptămâni.
229 de oameni au murit şi aproximativ 386.
000 au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele.