CFR Cluj a jucat duminică, 15 septembrie, contra echipei FCSB, în etapa a 9-a din SuperLiga.
CFR Cluj și FCSB au fiecare câte o restanță în campionat în urma parcursului din preliminariile cupelor europene.
Trupa pregătită de Dan Petrescu s-a descurcat mai bine în întrecerea internă „Feroviarii” ocupă locul 6 în clasament cu 13 puncte, în timp ce roș-albaștrii se află abia pe poziția a 12-a, la 5 „lungimi” distanță de CFR Cluj.
Înainte de începutul patidei s-a ținut un moment de reculegere pentru antrenorul Gheorghe Mulțescu.
În minutul 36 Louis Munteanu a deschis scorul în Gruia și ajunge la a treia reușită în tricoul echipei din Gruia.
Atacantul a reușit să reia din prima o minge centrată în careu de Simao.
Dawa a încercat să-l oprească pe Munteanu, dar fără succes.
Scorul la pauză a fost 1-0 pentru CFR Cluj.
Repriza secundă a început foarte bine pentru echipa din Gruia care a marcat cel de al doilea gol în minutul 49.
O greșală a defensivei a oferit cadou mingea lui Alexandru Baluta (FCSB), care își pastrează calmul și marchează primul gol pentru bucureșteni.
Chiar dacă meciul părea câștigat de echipa din Gruia, Joyskim Dawa a şutat mingea recuperată în colţul stâng de jos al porţii după ce a făcut o preluare în interiorul careului.
Partida s-a terminat 2-2 pentru CFR Cluj.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro