Şapte persoane s-au înecat în Austria, Polonia şi România, iar alte patru sunt date dispărute în Republica Cehă, în timp ce furtuna Boris continuă să lovească Europa Centrală şi de Est, aducând ploi torenţiale şi inundaţii care au forţat evacuarea a mii de persoane din casele lor.
Începând de joi, zone întinse din Austria, Republica Cehă, Ungaria, România şi Slovacia au fost lovite de vânturi puternice şi ploi neobişnuit de violente.
Vezi mai multe articole din categoria social Vicecancelarul Austriei, Werner Kogler, a declarat duminică că un pompier a murit în urma inundaţiilor din Austria Inferioară, în timp ce autorităţile au declarat provincia, care înconjoară capitala Viena, o zonă calamitată.
Unele zone din Tirol au fost acoperite de până la un metru de zăpadă – o situaţie excepţională pentru mijlocul lunii septembrie, când săptămâna trecută au fost înregistrate temperaturi de până la 30 grade Celsius.
Serviciile feroviare au fost suspendate în estul ţării la începutul zilei de duminică, iar mai multe linii de metrou au fost închise la Viena, unde râul Wien ameninţa să se reverse peste maluri, potrivit agenţiei de presă APA, citată de The Guardian.
Serviciile de urgenţă au făcut aproape 5.
000 de intervenţii în cursul nopţii în Austria Inferioară, unde inundaţiile au blocat mulţi locuitori în casele lor.
Pompierii au intervenit de aproximativ 150 de ori în Viena începând de vineri pentru a curăţa drumurile blocate de resturile furtunii şi pentru a pompa apa din pivniţe, a anunţat presa locală.
Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, a declarat că o persoană din regiunea Klodzko s-a înecat.
Zona de sud-vest a ţării, a fost cel mai grav afectată de inundaţii.
Aproximativ 1 600 de persoane au fost evacuate din Klodzko, iar autorităţile poloneze au apelat la armată pentru a sprijini pompierii la faţa locului.
„Situaţia este foarte dramatică”, a declarat Tusk duminică, după o întâlnire în Klodzko, care a fost parţial sub apă, râul local crescând la 6,7 metri duminică dimineaţa – mult peste nivelul de alarmă de 2,4 metri – înainte de a se retrage uşor.
Acest nivel a depăşit un record stabilit în timpul inundaţiilor puternice din 1997, care au afectat parţial oraşul şi au provocat 56 de decese.
Sâmbătă, autorităţile poloneze au închis punctul de trecere a frontierei Golkowice cu Republica Cehă după ce un râu şi-a inundat malurile, au închis mai multe drumuri şi au oprit trenurile pe linia care leagă oraşele Prudnik şi Nysa.
La Budapesta, oficialii au ridicat previziunile privind creşterea Dunării în a doua jumătate a acestei săptămâni la peste 8,5 m, apropiindu-se de recordul de 8,91 m înregistrat în 2013, în timp ce ploile continuă în Ungaria, Slovacia şi Austria.
„Conform previziunilor, una dintre cele mai mari inundaţii din ultimii ani se apropie de Budapesta, dar suntem pregătiţi să facem faţă”, a declarat primarul Budapestei, Gergely Karacsony.
Între timp, poliţia din Republica Cehă a declarat că patru persoane au fost date dispărute duminică.
Trei dintre acestea se aflau într-o maşină care a fost aruncată într-un râu în oraşul Lipova-lazne din nord-estul ţării, în timp ce un alt bărbat este dat dispărut după ce a fost măturat de inundaţii în sud-est.
Un baraj din sudul ţării a ieşit din matcă, inundând oraşe şi sate din aval.
„Ceea ce vedeţi aici este mai rău decât în 1997 şi nu ştiu ce se va întâmpla, deoarece casa mea este sub apă şi nu ştiu dacă mă voi mai întoarce la ea”, a declarat Pavel Bily, un locuitor din Lipova-lazne.
Cinci persoane au murit în inundaţiile din sud-estul României.
În cea mai afectată regiune, Galaţi, în sud-est, 5 000 de locuinţe au fost avariate.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat: „Ne confruntăm din nou cu efectele schimbărilor climatice, care sunt tot mai prezente pe continentul european, cu consecinţe dramatice”.
„Este o catastrofă de proporţii epice”, a declarat Emil Dragomir, primarul din Slobozia Conachi, un sat din Galaţi unde 700 de case au fost inundate.
Slovacia a declarat stare de urgenţă în capitala Bratislava.
Se aşteaptă ca ploile abundente să continue cel puţin până luni în Republica Cehă şi Polonia.