Soldat moldovean ucis în circumstanţe neclare, la frontiera transnistreană Un militar moldovean a fost ucis joi în ceea ce se poate numi incident neclar, la linia de demarcaţie cu regiunea separatistă Transnistria, într-unul dintre rarele cazuri de acest fel, la peste 30 de ani de la conflictul care a divizat cele două părţi, scrie Reuters.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării din Republica Moldova, militarul a fost „rănit mortal.
.
.
în urma unui foc tras cu arma aflată în posesia sa, în timpul îndeplinirii atribuţiilor”.
Vezi mai multe articole din categoria externe Poliţia şi experţii criminalişti investighează circumstanţele exacte ale incidentului.
La graniţa dintre Moldova şi Transnistria sunt staţionate contingente din ambele părţi, precum şi „forţe de menţinere a păcii” ruseşti, care au fost amplasate în zonă în urma conflictului armat din 1992, după destrămarea Uniunii Sovietice.
Incidentele violente, pe linia de demarcaţie, sunt extrem de rare.
Ultimul deces al unui militar în această zonă s-a întâmplat în 2022.