ONU: Şase angajaţi ai organizaţiei, morţi în urma unui bombardament israelian Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) susţine că şase dintre angajaţii săi au fost ucişi într-un atac aerian israelian asupra unei şcoli pe care o conduce în centrul Fâşiei Gaza, potrivit BBC.
Agenţia de Apărare Civilă din Gaza, condusă de Hamas, a anunţat că în total 18 persoane au murit în urma loviturii aeriene de miercuri asupra şcolii al-Jaouni din tabăra de refugiaţi Nuseirat.
Şcoala este folosită ca adăpost de mii de palestinieni strămutaţi.
Vezi mai multe articole din categoria externe În replică, armata israeliană a spus că a efectuat o „lovitură precisă asupra teroriştilor” şi că a luat măsuri pentru a evita rănirea civililor.
Secretarul general al ONU, António Guterres, a condamnat lovitura.
„Ceea ce se întâmplă în Gaza este total inacceptabil.
Aceste încălcări dramatice ale dreptului internaţional umanitar trebuie să înceteze acum”, a scris el pe X.
UNRWA mai susţine că este „cel mai mare număr de morţi în rândul personalului nostru într-un singur incident” de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas.
De asemenea, agenţia a menţionat că şcoala a fost lovită de cinci ori în ultimele 11 luni.