Proiectele desfășurate de administrația locală sunt realizate din fonduri europene și locale, iar respectarea termenelor contractuale trebuie să devină o prioritate, potrivit mesajului transmis, joi, de primarul Clujului, Emil Boc, în deschiderea ședinței de Consiliu Local.
Emil Boc a oferit drept exemplu de bune practici lucrările de modernizare a străzilor Valea Seacă, Giuseppe Verdi și Valea Chintăului, realizate de Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP), cu respectarea termenelor contractuale.
„Doar în acest an am reușit să încheiem modernizarea a trei artere importante din Cluj: Valea Seacă, Giuseppe Verdi și Valea Chintăului, lucrări ce arată direcția în care mergem, cred că este una corectă și ea va continua și cu alte artere ce așteaptă modernizarea infrastructurii.
Am realizat lucrări integrate de modernizare: de la introducerea cablurilor în subteran, la canalizare și introducere de fibră optică, stații de autobuz, piste de biclete, semaforizare inteligentă astfel încât lucrurile să arate foarte bine.
Trebuie să precizez faptul că puțini constructori în orașul ăsta reușesc să termine lucrările la timp.
Ne bucurăm că unul dintre ei este cel aflat în subordinea Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, și anume RADP-ul.
Toate lucrările făcute în acest an au fost încheiate la timp.
Sper să-și mențină acest bun obicei și sper ca și alții să se molipsească de acest bun obicei de a termina lucrările la timp”, a declarat primarul Emil Boc.
Emil Boc a explicat că sunt situații excepționale, prevăzute legal, ce permit depășirea termenelor contractuale asumate inițial, ceea ce depășește însă aceste prevederi este de neconceput.
Primarul Clujului a solicitat mai multă seriozitate în ceea ce privește realizarea lucrărilor de proiectare.
„Pentru că altfel devine sport național nerespectarea termenelor contractuale, cu prelungirile legale.
Nu suntem absurzi, acolo unde există prelungiri legale, nimeni nu contestă.
Termenul initial nu are în vedere condițiile meteo sau circumstanțele excepționale ce pot apărea.
Vorbim de ieșirea în afara termenelor excepționale și legale prevăzute de lege, cu acele avem noi de multe ori problem în oraș.
Încă o data atrag atenția proiectanților asupra nevoii și a seriozității cu care trebuie să-și întocmească proiectele.
Nu este admisibil să începi o lucrare și să te duci în teren și să găsești magistrale de apă sau de gaz care nu sunt semnalizate, nu sunt cunoscute și trebuie să oprești lucrările ca să faci deviere de conducte și magistrale, pentru că cineva, la un moment dat nu și-a făcut datoria.
Sunt asemenea situații, din nefericire, în foarte multe situații în care lucrările se întrerup ori sunt oprite, nu din vina constructorului ci din cauza actului de proiectare”, a declarat Emil Boc.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro