În toamna anului trecut, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a cerut lui Mario Draghi, care în trecut a ocupat şi postul de preşedinte al Băncii Centrale Europene, să vină cu propuneri prin care să poată fi revitalizată economia UE, în contextul concurenţei venite din partea Chinei şi SUA.
„Fără îndoială că raportul va genera discuții și reflecții aprinse, dar, într-o formă sau alta, va marca politica europeană în anii care vin.
Readucerea în discuție a competitivității, când unele politici europene recente evitau termenul, vorbind prețios și confuz doar despre cooperare, nu competitivitate, chiar punându-le greșit în opoziție, arată o îngrijorare majoră privind rolul global al Uniunii Europene (UE) în raport cu SUA și China”, notează profesorul Daniel David în analiza publicată pe blogul personal.
După cum arată profesorul Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai”, „Raportul Draghi” asupra competitivității europene (The future of European competitiveness – A competitiveness strategy for Europe) vine cu o serie de aspecte importante în ceea ce privește activitatea și dezvoltarea mediului academic.
„În esență, mesajul, care cred că este valabil pentru România, este că avem nevoie în paralel, dincolo de susținerea largă a mediului academic, de programe care să susțină excelența, acolo unde există cu adevărat potențial pentru aceasta.
România poate învăța din asta! În ultimii ani, ca urmare a unor politici incluzive bune, am avut o dezvoltare importantă a mediului academic românesc, dar, aparent paradoxal, și o regresie a tuturor universităților spre o medie (medie care totuși crește de la an la an).
Astfel, au pătruns tot mai multe universități românești în clasamente, dar nu performăm la vârf.
Acest demers incluziv trebuie completat, așadar, cu programe de excelență, acolo unde există potențialul pentru aceasta”, scrie profesorul Daniel David.
În condițiile în care în clasamentele internaționale cele mai multe poziții sunt revendicate de universități din SUA și China, în raport cu universitățile din UE (ex.
în 2022 Nature Index, UE are aproximativ 3 universități în top 50, în timp ce SUA are 21, iar China are 15), rectorul UBB, Daniel David semnalează că este nevoie de o contribuție de excelență „care să schimbe paradigme”.
„Raportul Draghi” propune o finanțare substanțială pentru cercetare și inovație disruptivă, reducerea birocrației și a suprareglementării, precum și fundamentarea pe concentrări academice.
„Bugetul pentru cercetarea fundamentală de excelență – prin European Research Council – ar trebui dublat, spune raportul, ceea ce este de salutat.
Să ținem minte acest lucru și pentru politicile din țară”, atrage atenția profesorul Daniel David în analiza publicată pe blogul personal.
În plus, în contextul în care valorificarea patentelor prin comercializarea inovațiilor este mai slabă la nivel european, comparativ cu SUA și China, iar adeseori aceste inovații nu comportă un caracter disruptiv (nu creează produse/servicii/piețe complet noi), „avem nevoie de o finanțare mai bună pentru inovații disruptive și mecanisme eficiente de comercializare, spune raportul, ceea ce este din nou de salutat (să ținem minte acest lucru și pentru politicile din țară)”, adaugă rectorul UBB, Daniel David.
„Transformarea excelenței din cercetare în inovații disruptive larg comercializate trebuie să meargă mână în mână în universități (și în sistemul academic în general) cu eliminarea birocrației, suprareglementărilor și fragmentărilor, precum și cu stimularea coordonării și cooperării.
(…).
Este important de analizat cu atenție acest raport și de urmărit reacția Comisiei Europene și a statelor membre, pentru a ști ce trebuie făcut eficient în țară pentru mediul academic românesc”, notează Daniel David în analiza publicată pe blogul personal.
Citește analiza integrală semnată de Daniel David pe blogul autorului.
Daniel David este profesor de științe cognitive clinice și rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), autor al monografiei (Polirom, 2015) „Psihologia poporului român”.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro