Strada Ion Creangă, locul unde fiecare parchează după cum îl taie capul, chiar în apropierea Parkingului Hașdeu

Spread the love

  Începutul noului an școlar vine cu provocări pentru părinți și șoferi.

Identificarea locului de parcare cât mai apropiat rămâne o problemă acută pentru conducătorii auto, chiar dacă aceștia au la dispoziție câteva parkinguri în zona centrală și semi-centrală a Clujului, precum Parkingul de pe Calea Moților (cu 382 de locuri, în regim autotaxare) sau Parkingul Hașdeu (320 de locuri și 40 de locuri în regim autotaxare).

Șoferi care parchează „doar pentru o clipă”, aparținătorii pacienților internați la Institutul Oncologic, taximetriști care preiau clienții din zonă sau părinți care își duc sau preiau copiii de la grădinița din zonă – toți sunt în căutarea celui mai apropiat loc de parcare, iar polițiștii locali par depășiți de situație.

Astfel, zona străzii Ion Creangă din Cluj-Napoca este una dintre cele mai aglomerate din oraș, iar începutul anului școlar aduce un plus de tensiune în identificarea parcării ideale.

 Spre exemplu, în cazul părinților care vin să-și lase copiii la creșă sau să-i preia de la grădiniță în intervalul orar prestabilit, identificarea unui loc de parcare liber, din cele cinci disponibile, reprezintă o provocare substanțială.

Cele câteva spații de parcare sunt mereu ocupate, potrivit principiului primul venit, primul servit.

 Astfel, aceștia sunt nevoiți să dea ture bune pentru a găsi un loc de parcare preț de câteva minute, pentru a-și lua copilul de la grădinița din zonă.

De bună seamă, locurile de parcare sunt insuficiente.

 De altfel, adeseori, locurile de parcare din zonă se obțin cu prețul scandalurilor și a conflictelor deschise.

 Astfel, luni, doi taximetriști au avut un conflict deschis, iar spiritele s-au încins la un moment dat, cei doi protagoniștii fiind cât pe ce să se ia la bătaie, din cauza unei tamponări.

 În septembrie anul trecut, un șofer și-a ieșit din fire în urma unui incident petrecut în trafic pe strada Ion Creangă, iar imaginile cu cei doi protagoniști care au împărțit pumni și picioare au ajuns în spațiul public.

În plus, parcarea sau tranzitarea zonei se dovedesc, uneori, de-a dreptul dificile, din cauza comodității șoferilor care preferă să parcheze „doar pentru o clipă”, chiar dacă în imediata apopiere a străzii Ion Creangă, la o distanță de câțiva zeci de metri, pot găsi un loc de parcare ce îi poate scuti de stres, în Parkingul Hașdeu, situat pe strada Păstorului nr.

13.

Un alt parking accesibil conducătorilor auto este Parkingul de pe Calea Moților, însă șoferii preferă un loc de parcare „ideal”, adică cât mai apropiat de zona în care trebuie să-și rezolve problemele, chiar și cu prețul timpului pierdut sau al unei parcări obținute cu nervi.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns