Cei mai buni sportivi din lume sunt prezenţi la Kyokushin-kan European Championship 2024, care are loc la Cluj-Napoca.
În cadrul evenimentului au loc competiţiile OPEN Kyokushin-kan European Championship 2024 şi OPEN BGN International Cup UNDER12.
Prima zi a evenimentului a fost sâmbătă, 7 septembrie, în cadrul căreia s-a desfăşurat Cupa Internaţională pentru sportivii cu vârste între 5 şi 11 ani.
Duminică, 8 septembrie, are loc Campionatul European pentru sportivii cu vârste de 14 ani şi peste.
Competiţiile au loc la BTarena din Cluj-Napoca.
În cadrul acestora participă peste 600 de sportivi din peste 25 de ţări de pe trei continente: Europa, Asia şi America de Nord.
Fiind un eveniment OPEN, acesta a fost deschis tuturor federaţiilor şi ţărilor, oferind oportunitatea de participare sportivilor de elită din întreaga lume, indiferent de ţară sau federaţie.
În cadrul Campionatului European, România este reprezentată de aproape 200 de sportivi, inclusiv câţiva dintre cei mai proeminenţi: Sasu Simon – campion european U16; Dreptate Cristian – vicecampion european; Tudor Iacoboaie – vicecampion european la seniori; Maria Sirca, Ştefănuţ Ilinca şi Sofia Şerbănescu, campioane naţionale la categorii de vârstă diferite şi mulţi alţii.
La evenimentul din Cluj-Napoca participă tot bordul Federaţiei Mondiale Kyokushin-kan din Japonia, în frunte cu Kacho Hatsuo Royama, preşedintele federaţiei, cel care a insistat ca această ediţie a Campionatului European să fie organizată în România, la Cluj-Napoca.
„Eu şi echipa mea de la CS Budo Gym Napoca suntem mândri să fim organizatorii acestui eveniment de mare amploare.
După succesul unui eveniment internaţional pe care l-am organizat anul trecut în Cluj, de dimensiuni mai mici, federaţia mondială a insistat ca noi să preluăm responsabilitatea organizării Campionatului European din acest an.
Suntem onoraţi de această oportunitate şi am depus toate eforturile necesare pentru a asigura un eveniment de excepţie.
Ne bucurăm că putem organiza acest campionat la BT Arena, în inima Ardealului.
Astfel, Cluj-Napoca devine un oraş emblematic, pe plan mondial, în artele marţiale”, a declarat Sensei Viorel Tătar, organizator, vicepreşedintele Kyokushin-kan România şi preşedintele CS Budo Gym Napoca.
Intrarea la eveniment este liberă pentru toate categoriile de public, oferind oricărei persoane oportunitatea de a participa la acest eveniment de amploare şi a susţine sportivii.
„Acest eveniment marchează un moment deosebit pentru România, fiind unul dintre cele mai importante organizate până acum în domeniul artelor marţiale.
Prezenţa membrilor internaţionali ai bordului federaţiei, inclusiv a preşedintelui, subliniază importanţa acestui campionat.
Prin eforturile susţinute ale comitetului de organizare, România se afirmă acum pe harta internaţională a artelor marţiale, şi a Kyokushin-kan în mod special, devenind un punct de referinţă de mare însemnătate la nivel mondial”, a precizat Shihan Ionel Stancu, preşedintele Kyokushin-kan România.
Există două categorii de concurs în cadrul campionatului: Kumite, care este o competiţie de luptă directă între doi practicanţi, bazată pe aplicarea tehnicilor de autoapărare într-un context real şi controlat, şi Kata, o probă de execuţie tehnică ce presupune demonstrarea unor serii de mişcări prestabilite, pentru a evidenţia precizia, echilibrul şi disciplina fiecărui participant.
Participanţii sunt împărţiţi, la rândul lor, pe categorii de vârstă şi greutate: U14 ani (12-13 ani, băieţi: 30, 35, 40, 45, 50, 55, 55+ kg / fete: 30, 35, 40, 45, 50, 55, 55+ kg), U16 (14-15 ani, băieţi: 40, 45, 50, 55, 60, 65, 65+ kg / fete: 40, 45, 50, 55, 60, 65, 65+ kg), U18 (16-17 ani, băieţi: 50, 55, 60, 65, 70, 75, 75+ kg / fete: 50, 55, 60, 65, 65+ kg), seniori (bărbaţi: 65, 75, 85, 95, +95 kg / femei: 55, 60, 65, 65+ kg).
Competiţia se desfăşoară conform regulilor Kyokushin-kan International Karate-do Organization.
Campionatul European Kyokushin-kan se organizează din doi în doi ani, iar în acest an este pentru prima dată găzduit de România, ultima ediţie având loc în Madrid, Spania.
Pe de altă parte, Cupa Internaţională, care se desfăşoară anual, a avut loc anul trecut în Kazahstan, ca parte a Campionatului Mondial.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro