Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut Chinei să oprească sprijinul pentru Rusia în războiul din Ucraina, avertizând că acest ajutor a dus la continuarea conflictului.
Şeful NATO a cerut Chinei să nu mai sprijine războiul Rusiei împotriva Ucrainei Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut vineri Chinei să înceteze sprijinul oferit Rusiei în războiul din Ucraina, adăugând că acest ajutor nu a făcut decât să prelungească conflictul, informează Reuters.
„China a devenit un facilitator decisiv al războiului Rusiei împotriva Ucrainei”, a declarat Stoltenberg, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la Oslo, vineri.
„China produce multe arme folosite de Rusia”, a mai spus acesta.
Vezi mai multe articole din categoria externe Stoltenberg a avertizat că sprijinul continuu al Beijingului pentru Rusia ar putea afecta interesele şi reputaţia Chinei la nivel global.
„Fac apel la China să înceteze sprijinirea acestui război ilegal al Rusiei”, a mai spus el.
Beijingul a calificat anterior afirmaţiile similare făcute de NATO drept „răutăcioase” şi „părtinitoare”.
În iulie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spunea că nu doreşte ca China, care are un parteneriat „fără limite” cu Rusia, să medieze conflictul, dar speră ca Beijingul să pună mai multă presiune pe Moscova pentru a pune capăt războiului.