Sistem de supraveghere video și monitorizare a traficului, pe Autostrada Transilvania. Șoferii, sancționați pentru viteză excesivă.

Spread the love

  Circulația pe autostrăzile din România, inclusiv pe Autostrada Transilvania, dar și pe DN1, va fi monitorizată prin intermediul sistemelor inteligente de supraveghere video, potrivit unui anunț făcut de reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Pe autostrăzile A1, A2, A3 și pe DN1 vor fi instalate sisteme moderne de supraveghere a traficului, incluzând camere video, senzori și stații meteo.

Astfel, șoferii care încalcă regulile de circulație, mai ales prin depășirea vitezei legale, vor fi sancționați mai ușor, în baza datelor oferite în timp real de sistemul de monitorizare.

 Potrivit CNAIR, peste 250 de camere de supraveghere vor fi montate pe autostrăzi, în urma unui contract de 220 de milioane de euro.

 „Avem un pachet, practic, de trei contracte care au ca obiectiv dotarea cu sisteme ITS – sisteme inteligente de transport, a autostrăzilor existente, mă refer aici la A1, A2, A3, precum şi DN 1, dotare, pe de o parte, şi modernizarea, upgrade-ul celor care sunt existente în momentul de faţă.

 Avem o valoare estimată pentru cele trei contracte de aproximativ 220 de milioane de lei fără TVA.

Acest sistem va face parte din viitorul sistem e-SIGUR.

 Camerele sunt în jur de 250 pe acest contract expres, din care şase camere radar, iar restul sunt pentru depistarea incidentelor şi pentru protejarea spaţiilor de servicii.

Sistemul va fi gestionat de CNAIR împreună cu Poliţia Rutieră.

Informaţiile pe ce înseamnă viteze depăşite vor ajunge la Poliţia Rutieră”, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul CNAIR, Cristian Pistol.

Potrivit reprezentanților ministerului Transporturilor, sistemul de monitorizare și-a dovedit utilitatea în Europa, iar astfel numărul accidentelor rutiere este mult mai redus decât în România.

 „Peste tot în Europa există sistem de acest tip de monitorizare.

Mai ales din zona asta s-a circulat mult înspre Vest, în Ungaria, în Austria, peste tot există acest sistem”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

 Sistemul de monitorizare video va oferi informații cu privire la viteza autovehiculelor, dar și date cu privire la intrările pe contrasens sau condusul agresiv, iar conducătorii auto vor putea fi amendaţi pe baza imaginilor transmise de camerele de supraveghere inteligente.

România se menține la cea mai ridicată rată din UE a deceselor cauzate de accidente rutiere.

Numărul persoanelor din Uniunea Europeană decedate în accidente rutiere a crescut cu 4% în 2022, comparativ cu 2021.

 Cea mai ridicată rată a deceselor în urma accidentelor rutiere s-a înregistrat în România (86 de morţi la un milion de locuitori), potrivit datelor publicate în primăvara acestui an de oficiul european de statistică.

Peste 1.

540 de persoane și-au pierdut viața anul trecut în accidente rutiere tragice produse pe drumurile din România, potrivit datelor furnizate de Poliția Română, situație în care țara noastră se menține pe primele locuri într-un top negativ la nivel european în privința numărului de decese în accidente rutiere.

De altfel, peste 30% dintre accidente rutiere sunt produse de șoferii băuți, drogați și fără permis.

Potrivit obiectivului european „Vision Zero” de apropiere de un nivel zero al deceselor cauzate de accidente rutiere până în 2050, valabil și în cazul vătămărilor grave, România trebuie să implementeze măsuri concrete în domeniul siguranței rutiere.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns