Fondul bunăstării din Norvegia ar putea opri colaborarea cu firmele care sprijină Israelul în Gaza

Spread the love

Fondul bunăstării din Norvegia ar putea opri colaborarea cu firmele care sprijină Israelul în Gaza Fondul de avere în valoare de 1,7 trilioane de dolari din Norvegia ar putea fi nevoit să cedeze acţiunile companiilor care încalcă noua interpretare, mai dură, a standardelor de etică pentru firmele care ajută Israelul în teritoriile palestiniene, potrivit CNBC.

Comisia de etică nu a menţionat numele companiilor acuzate că au ajutat Israelul în timpul războiului din Gaza.

Pe listă s-ar putea afla companii din domeniul militar, care au oferit arme, muniţie şi echipamente, dar şi al construcţiilor care au avut lucrări în teritoriile ocupate.

Vezi mai multe articole din categoria externe Fondul norvegian este un lider internaţional în domeniul investiţiilor.

Deţine 1,5% din acţiunile listate la nivel mondial în 8.

800 de companii.

Fondul deţinea investiţii în valoare de 16 miliarde de coroane (1,41 miliarde de dolari) în Israel, la 30 iunie, în 77 de companii.

Este vorba despre companii implicate în imobiliare, bănci, energie şi telecomunicaţii.

Acestea au reprezentat 0,1% din investiţiile totale ale fondului.

De la începutul războiului din Gaza, organul de control al fondului a verificat dacă mai multe companii se încadrează în strategia sa privind investiţii permise.

Conform procedurii, Consiliul de etică face recomandări consiliului de administraţie al băncii centrale, care administrează fondul.

De obicei, banca urmează sfatul organului de pază privind excluderea firmelor.

De asemenea, banca poate să solicite unei companii să îşi schimbe comportamentul.

Companiile vizate de proceduri nu sunt numite până când fondul nu renunţă la relaţia cu ele.

Fondul norvegian a fost înfiinţat de stat şi are rolul să asigure menţinerea bunăstării generaţiilor viitoare, atunci când industria petrolului nu va mai putea asigura dezvoltarea ţării.

Lasă un răspuns