Clujul, sub Cod galben de caniculă și temperaturi deosebit de ridicate

Spread the love

  Meteorologii au prelungit, miercuri, Codul galben de caniculă pentru județul Cluj și alte zone din țară.

 Astfel, pe parcursul zilei de miercuri, un Cod galben de temperaturi ridicate va acoperi zone din Maramureş, nordul Crişanei, cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul şi estul Olteniei şi din jumătatea vestică a Munteniei.

 Valorile termice se vor menţine peste normele acestei perioade şi se vor încadra, în general, între 32 şi 35 de grade Celsius.

De asemenea, a fost emis Cod portocaliu de disconfort termic accentuat în judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime, deosebit de ridicate pentru această dată, vor fi de 35 – 37 de grade, iar minimele de la 18 la 22 de grade.

Și pe parcursul zilei de joi va fi în vigoare un Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat în Banat, cea mai mare parte a Crişanei, sudul şi vestul Olteniei, precum şi în sud-vestul Munteniei.

În aceste zone, valorile termice se vor menţine deosebit de ridicate pentru această dată, local va fi caniculă şi disconfort termic ridicat.

Maximele vor fi cuprinse, în general, între 33 şi 35 de grade.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsFoto: depositphotos.

comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns