UPDATE / Vladimir Putin pleacă mâine în Mongolia, iar Ucraina şi UE cer arestarea lui / Clarificări venite de la CPI

Spread the love

Preşedintele rus, Vladimir Putin, va vizita Mongolia mâine, 3 septembrie, în prima sa misiune într-o ţară care este membră a Curţii Penale Internaţionale (CPI), de când Curtea de la Haga a emis un mandat de arestare, în martie 2023, împotriva lui pentru deportarea ilegală a copiilor ucraineni.

Vladimir Putin pleacă mâine în Mongolia, iar Ucraina cere arestarea lui Comisia Europeană susţine că şi-a activat reprezentantul în Mongolia, pentru a solicita punerea în aplicare a mandatului de arestare al Curţii Penale Internaţionale şi arestarea lui Putin.

„Mongolia, ca toate celelalte ţări, are dreptul să-şi dezvolte legăturile internaţionale în funcţie de interesele sale.

Cu toate acestea, există un mandat de arestare împotriva lui Putin emis de Curtea Penală Internaţională pentru deportări ilegale şi transferul a mii de copii ucraineni din teritoriile Ucrainei, ţară ocupată temporar de Rusia, Mongolia este un stat parte la Statutul de la Roma al CPI din 2002, cu obligaţiile legale pe care le implică”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Nabila Massrali, în briefingul de presă, răspunzând unei întrebări despre vizita de mâine a preşedintelui rus Vladimir Putin în Mongolia.

„Ne-am exprimat îngrijorarea cu privire la vizită şi ne-am declarat clar poziţia cu privire la CPI prin delegaţia noastră din Mongolia”, a mai spus Nabila.

Vezi mai multe articole din categoria social ///////////////////////////////////////// Ucraina a cerut deja Mongoliei să-l aresteze pe preşedintele rus în momentul în care îi va călca teritoriul, dar Kremlinul a precizat că „nu este îngrijorat” din cauza asta.

Purtătorul de cuvânt al CPI, Fadi el-Abdallah, a explicat că oficialii mongoli „au obligaţia” de a respecta regulile Curţii, dar a mai clarificat că acest lucru nu înseamnă neapărat efectuarea unei arestări.

Întrebat dacă Moscova – care nu recunoaşte jurisdicţia CPI – a discutat despre mandatul de arestare cu oficialii de la Ulaanbaatar înainte de călătoria lui Putin, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns că „toate aspectele vizitei au fost pregătite cu atenţie”.

Ministerul de Externe ucrainean speră însă că „guvernul mongol este conştient de faptul că Vladimir Putin este un criminal de război”.

Putin are grijă să se pună bine cu viitoarele sale gazde, pe care le „încălzeşte” cu mesaje anti-Occident.

„Ucraina a devenit o monedă de schimb în realizarea ambiţiilor geopolitice ale Occidentului”, a declarat preşedintele rus într-un interviu acordat ziarul mongol Onoodor, cu ocazia călătoriei sale în această ţară.

„Timp de decenii au căutat controlul complet asupra Ucrainei.

Acolo au finanţat organizaţii naţionaliste şi anti-ruse şi au răspândit sistematic conceptul că Rusia este inamicul etern al Ucrainei, principala ameninţare la adresa existenţei acesteia”, le-a mai zis Putin mongolilor.

În plus, a continuat şeful Kremlinului, „elitele occidentale continuă să ofere regimului actual sprijin politic, financiar şi militar pe scară largă, considerându-l o armă în lupta împotriva Rusiei”.

Până să plece în Mongolia, Putin a dat o fugă până în Siberia.

Forţele armate ruse „vor face totul pentru a reveni la normalitate” în regiunile de graniţă cu Ucraina, în special Kursk, Briansk şi Belgorod.

Putin, citat de agenţia Ria Novosti, a amintit că în aceste regiuni mulţi elevi sunt nevoiţi să înveţe în prezent de la distanţă din cauza bombardamentelor şi a invaziei trupelor ucrainene.

Preşedintele Vladimir Putin a spus acest lucru în timp ce le-a vorbit elevilor unei şcoli din Kizil, în sudul Siberiei, cu ocazia deschiderii anului şcolar.

 

Lasă un răspuns